Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:58 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Transparenţa din administraţie, un pas înainte, doi înapoi Când vom putea lectura rapoartele de activitate ale consilierilor locali municipali?

ro

21 Apr, 2017 00:00 1058 Marime text
Mulţi s-au grăbit să salute din pix sau din tastatură paşii modeşti făcuţi în ultima perioadă de municipalitate către transparenţa mult-dorită, cu siguranţă, de toţi constănţenii.
 
Recent, Primăria a afişat pe site-ul său raportul de evaluare a implementării Legii nr. 52/2003 pentru anul 2016 privind transparenţa decizională şi a început să publice câteva dintre contractele atribuite prin intermediul licitaţiilor sau al cumpărărilor directe.

Ieri s-a mai făcut un pas, după ce, pentru prima dată, au fost transmise live şedinţele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal. Deşi transmisiunea nu a fost de cea mai bună calitate, aceasta reprezintă o etapă necesară pentru o mai bună înţelegere a ceea ce înseamnă activitatea acestor comisii.
 
Şi totuşi, Primăria are restanţe la capitolul transparenţă când vine vorba despre activitatea executivului şi a legislativului local.

Legea 215/2001, sfidată?

Potrivit Legii administraţiei publice locale, 215/2001, până la data de 31 martie 2017, aleşii locali ar fi trebuit să depună la secretariatul Consiliului Local rapoartele de activitate, pe care funcţionarii Primăriei ar fi trebui să le afişeze pe site-ul instituţiei. Rapoarte de activitate ar fi trebuit să întocmească şi cei doi viceprimari, în timp ce de la primarul Decebal Făgădău se aşteaptă încă o analiză a stării socio-economice şi de mediu a municipiului Constanţa.
 
Vă reamintim că pe 10 iunie se împlineşte un an de la alegerile locale, iar pe 23 iunie, aleşii locali vor „celebra“ primul an din mandatul 2016-2020.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii