Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se eliberează un spaţiu dintr-o unitate militară Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Constanţa va avea casă nouă

ro

22 Dec, 2017 00:00 4208 Marime text
În Monitorul Oficial nr. 1013 din 21.12.2017 a fost publicată o hotărâre de Guvern privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare pentru o parte dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanţa, unde funcţionează Brigada Mobilă de Jandarmi.
 
Guvernul României a adoptat actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F.P. 101124, aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanţa, ca urmare a reevaluării. Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza, în mod corespunzător, datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Valoarea de inventar actualizată a terenului în suprafaţă de 861 mp este de 253.130 de lei, iar valoarea construcţiei este de 2.901.841 de lei.
 
Prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că acest spaţiu a fost solicitat de el pentru mutarea într-un sediu corespunzător al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Constanţa. După preluarea efectivă, spaţiul va avea nevoie de igienizare şi amenajare, iar lucrările se vor realiza în funcţie de câţi bani vor fi alocaţi de MAI. Asta înseamnă că va mai dura o perioadă până la mutarea efectivă a sediului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor, care, în prezent, funcţionează în demisolul din clădirea Casei Albe din municipiu.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii