Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
11:22 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Referendumul local pentru modificarea statutului localităţii Băneasa din oraş în comună va fi validat! Prezenţa la urne a atins aproape 40%

ro

12 Jun, 2017 00:00 1385 Marime text
La Băneasa, în judeţul Constanţa, a avut loc un referendum local pentru consultarea locuitorilor cu drept de vot privind trecerea de la statutul de oraş la cel de comună. Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului se suportă din bugetul local al oraşului Băneasa.
 
Pentru validarea referendumului, dintre cei 4.300 de alegători înscrişi pe listele electorale, minimum 30% trebuie să fie de acord cu schimbarea statutului administrativ, pentru ca apoi să înceapă demersurile de trecere de la oraş la comună.
 
Urnele s-au deschis ieri, la ora 7.00, şi s-au închis la ora 23.00. Acţiunea a fost iniţiată de actualul primar, Paul Coliş, care a făcut toate demersurile necesare pentru a avea loc această consultare a locuitorilor. 

Referendumul local pentru consultarea locuitorilor cu drept de vot vizează modificarea statutului unităţii administrativ-teritoriale (UAT) Băneasa prin trecerea acesteia de la statutul de oraş la cel de comună. 
Localitatea Băneasa a fost declarată oraş în anul 2004, conform Legii 351/2001. Locuitorii cu drept de vot din Băneasa au răspuns la referendumul de ieri cu „DA“ sau „NU“ la următoarea întrebare: „Sunteţi de acord ca UAT Băneasa să-şi schimbe statutul din oraş în comună?“
La ora 21.00, votaseră  aproape 40% dintre locuitorii oraşului Băneasa, ceea ce înseamnă că referendumul ar putea fi validat fără probleme. Cel mai probabil mâine dimineaţa se va cunoaşte cu exactitate rezultatul votului.
Din ordinul prefectului judeţului Constanţa şi potrivit legii referendumului, urnele de la Băneasa s-au închis la ora 23.00.

Cum s-a votat în Băneasa!

Patru secţii de votare au fost deschise pe teritoriul UAT Băneasa. Cea mai numeroasă secţie a fost cea de la Liceul teoretic Băneasa unde au votat în jur de 800 de locuitori, prezenţă la vot - 41%.
La secţia din Negureni au votat aproximativ 200 de persoane, prezenţa la vot fiind de 42,5% iar secţia din cadrul şcolii generale şi-au exercitat dreptul la vot alţi 400 de locuitori, prezenţa la vot fiind de 41%. La secţia din Făurei prezenţa la vot a fost cea mai scăzută doar 25%.

Numărătoarea voturilor în cele patru secţii de votare se apropie de final şi al Băneasa. Din datele culese de echipa primarului Paul Coliş, referendumul va fi validat, deoarece peste 1500 de locuitori au răspuns afirmativ la întrebarea adresată pe buletinul de vot. Mai exact, peste 35% dintre locuitorii cu drept de vot au votat pentru revenirea la statutul de comună al UAT Băneasa. 
Număratoarea voturilor s-a încheiat. Astfel din cei 1.699 de cetățeni prezenți la urne, 1.528 au răspuns cu DA. Astfel, Băneasa va reveni la statutul de comună, după îndeplinirea formalităţilor legale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gogu 12 Jun, 2017 07:35 Bravooooo !