De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:32 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Subvenţia de transport pentru pensionari, mărită Primăria Constanţa dă mai mulţi bani la RATC (document)

ro

31 Aug, 2015 00:00 1053 Marime text
În şedinţa de astăzi, Consiliul Local Municipal aprobă majorarea tarifului social practicat de RATC Constanţa pentru toate categoriile de beneficiari de gratuităţi acordate prin hotărâri de consiliu local. Astfel, în urma unei adrese înaintate de RATC Constanţa municipalităţii, aleşii vor vota astăzi modificarea HCL nr. 139/2015 începând cu 1 august. Astfel, tariful social practicat pentru unele categorii de gratuităţi acordate prin hotărâri ale Consiliului Local va ajunge la 63 de lei. Tariful se aplică în cazul pensionarilor cu un venit de până la 1.000 de lei şi persoanelor de până la 60 de ani care nu realizează venituri, conform HCL nr. 155/2014, beneficiarilor facilităţilor acordate în baza Legii nr. 44/1994 şi a Legii nr. 341/2004, a Legii nr. 416/2001, pensionarilor beneficiari ai Legii nr. 309/2009. Tariful stabilit anterior era de 60 de lei. Suma reprezintă bani de la bugetul local, care intră în bugetul regiei de transport pentru fiecare beneficiar al legilor mai sus menţionate care au dreptul la abonamente gratuite.
 
Precizăm că, în luna iunie, directorul adjunct al RATC, Dumitru Coiciu, declara că regia se află într-o situaţie disperată şi că Primăria trebuie să le întindă o mână de ajutor, altfel lucrurile vor degenera, şi să mărească subvenţiile pe care Primăria Constanţa le acordă pensionarilor ce beneficiază de facilităţile de transport. „Primăria Constanţa ar trebui să crească subvenţia acordată RATC şi care, în prezent (n.r. în luna iunie), este de doar 50 de lei. Ar fi necesar să fie făcută cel puţin 70 de lei / persoană pentru a acoperi aceste nevoi ale regiei“, spune Dumitru Coiciu. „Noi ne-am făcut datoria faţă de Primărie, acum este timpul ca şi Primăria să îşi facă datoria faţă de noi. Trebuie să ne ajute şi pe noi să trecem de acest impas, pentru că altfel riscăm să ajungem în situaţia RADET-ului, care se află în pragul dezastrului. Doar Primăria şi Consiliul Local pot să ne acorde acum o mână de ajutor, de care avem nevoie“, mai declara Coiciu în urmă cu câteva luni. El mai spunea că o soluţie ar fi ca administraţia publică locală să încheie cu RATC un contract de prestări servicii.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii