Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:34 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Cumpăna, reprezentantă de seamă a Dobrogei la „Ziua Satului Românesc“ (galerie foto)

ro

14 May, 2014 00:00 2679 Marime text
Satele româneşti din regiunea Dobrogea au fost reprezentate cu succes în cadrul celei de-a patra ediţii a festivalului „Ziua Satului Românesc“, care a avut loc la Bucureşti, în perioada 9-11 mai. Comuna Cumpăna s-a pregătit temeinic pentru a prezenta şi a reprezenta obiceiurile, tradiţiile şi portul nativilor dobrogeni, consolidate, de-a lungul timpului, în spaţiul dintre Dunăre şi Mare. Cu mic, cu mare, săteni de seamă ai comunei Cumpăna s-au aflat, duminică, 11 mai, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, instituţie care, în parteneriat cu Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România“, a organizat evenimentul intitulat „Ziua Satului Românesc“, prilejuit de Ziua Europei. Pe parcursul celor trei zile, publicul bucureştean şi vizitatorii străini au putut privi de aproape frumuseţea satului românesc, fiindu-le puse la dispoziţie oferta turistică, dar şi artistică a acestor zone.

Primăria Cumpăna a decis ca tradiţiile, muzica populară, costumele naţionale, îndeletnicirile localnicilor şi bucatele gustoase să exprime farmecul satului dobrogean. „Comuna Cumpăna s-a prezentat cu ceea ce are mai frumos localitatea: au fost maeştri cioplitori în lemn, cusătorese harnice care încă se ocupă de realizarea milieurilor, a ştergarelor îmbogăţite cu motive tradiţionale, dar şi gospodine care au pregătit bucate tradiţionale. Noi am mers acolo să reprezentăm toate comunităţile etnice: turci, tătari, aromâni, cu care convieţuim frumos de atâtea veacuri. De la un astfel de eveniment nu puteau să lipsească tocmai copiii, sufletul comunei Cumpăna, care, împreună cu ansamblurile folclorice «Româncuţa» şi «Kardelen», au pregătit momente frumoase de muzică şi dans“, a declarat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju. „De la cel mai mare eveniment dedicat satului românesc nu avea cum să lipsească pâinea cea de toate zilele, atât de frumos ornamentată de vajnicii brutari pe care îi are satul, atât de pricepuţi în a transforma făina în cea mai bună pâine“, a mai spus reprezentantul administraţiei locale de la Cumpăna.
Comuna Cumpăna a participat şi la ediţiile precedente ale evenimentului, iniţiat în 2010 cu scopul promovării frumuseţii zonelor rurale şi a valorilor perene ale României. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii