Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:22 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comisia de Dialog Social Sancţiuni pentru 90 de angajatori care foloseau munca fără forme legale

ro

22 Jun, 2017 00:00 2264 Marime text
Comisia de Dialog Social s-a întrunit ieri, sub conducerea prefectului judeţului, Adrian Viorel Nicolaescu. În acest context, a fost prezentată activitatea în domeniul relaţiilor de muncă în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2017, care s-a desfăşurat în conformitate cu obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii.
 
Astfel, în perioada mai sus menţionată, pe baza acţiunilor prevăzute în programul-cadru pentru anul 2017, s-au derulat campania naţională stabilită de Inspecţia Muncii şi campanii la nivel local stabilite de ITM în colaborare cu alte instituţii. Cei 25 de inspectori care au participat la acţiunile de control au controlat 1.489 de agenţi economici cu un număr de 44.417 salariaţi. Au fost aplicate 273 de sancţiuni în valoare totală de 2.250.000 de lei, iar 90 de angajatori au fost depistaţi că foloseau munca fără forme legale la un număr de 356 de lucrători.
 
Campaniile privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi respectarea regimului de muncă al minorilor se vor desfăşura pe tot parcursul anului. De asemenea, în perioada 1.07.2017 - 1.09.2017 se va desfăşura „Campania naţională privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarate şi verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţi care desfăşoară activităţi pe litoralul Mării Negre“.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii