Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:14 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Operatorii cer respingerea, întrucât este „cosmetizat“ Prezentarea raportului de mediu pentru Master Planul Portului Constanța (galerie foto)

ro

04 Jun, 2016 00:00 1280 Marime text
O dezbatere publică a Raportului de Mediu pentru Master Planul Portului Constanța a avut loc ieri, într-un cadru public. Prezenți la dezbatere au fost operatorii portuari, reprezentanți ai Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (CN APMC) și ai companiei IPTANA.
 

Master Planul Portului Constanța este un instrument de planificare strategică ce trebuie să coreleze dezvoltarea durabilă a portului cu dezvoltarea economiei naționale și a celei europene, dar și cu dezvoltarea economică și socială a localităților învecinate spațiului în care este implementat. În prezent, se încearcă obținerea avizului de mediu. În cazul în care se respinge raportul de mediu conceput de IPTANA, acesta trebuie reluat de la început. Acest raport face parte din Master Plan, fiind ultimul document care îl încheie.
 
Încă de la început, operatorii portuari au fost agitați și nervoși. Aceștia cereau lămuriri, dar reprezentanții prezenți nu au reușit să răspundă la toate. Operatorii portuari au cerut explicaţii cu privire la procedura legală, dacă s-a respectat sau nu.
 
Încercând să îi calmeze, Cornel Martincu, director general al companiei IPTANA, i-a rugat pe operatori să fie atenți la prezentare și apoi să adreseze întrebări. „Vă rog să vă calmaţi, să aşteptaţi să facem prezentarea şi apoi să întrebaţi punctual“, le-a spus Martincu.
 

Aspectele care au fost analizate și evaluate 

În prezentarea raportului de mediu, s-au făcut precizări cu privire la aspectele care au fost analizate și evaluate.
 
„Raportul de mediu cuprinde informaţii privind planul analizat, evaluarea situaţiei curente, strategia de dezvoltare a Portului Constanţa şi probleme de mediu. În prezent, Portul Constanţa dispune de avantaje strategice: excelente conexiuni rutiere, feroviare sau taxe portuare competitive. Au fost analizate şi evaluate reţeaua interioară de drumuri, accesul feroviar şi reţele de utilităţi - energie electrică, alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de tratare a apelor uzate“, se arăta în prezentare.
 
„Master Planul a fost conceput din nevoia de a avea o strategie de dezvoltare pe termen lung. De ce este important acest Master Plan? Pentru a putea avea o dezvoltare coordonată pe termen lung, iar pe de altă parte, este foarte important în obţinerea finanţărilor din fondurile europene“, a declarat un reprezentant al CN APMC.
 
„Am trecut prin numeroase exerciţii de Master Plan. În cadrul acestui exerciţiu, IPTANA s-a ocupat de partea de mediu. În ceea ce priveşte raportul de mediu, am parcurs toate fazele de analiză, s-au făcut observaţii, aceste observaţii s-au luat punctual de către noi”, a spus Cornel Martincu.
 

Operatorii cer ca raportul să fie respins 

Un operator portuar a precizat faptul că raportul trebuie respins pentru că, susține el, este „cosmetizat“.
 
„Îmi pare rău de IPTANA pentru că a ajuns să facă un plan de mediu, şi nu Master Planul. Atunci când a făcut un raport de mediu pe un Master Plan prost şi slab, normal că raportul de mediu nu iese bine, pentru că nu ai informaţiile necesare. Nu s-a schimbat nimic faţă de dezbaterea trecută. Dacă s-ar fi discutat cu operatorii, ar fi fost mai bine. Corelarea cu planul naţional de transport este normală, dar cred că ne cârpim. Acesta este un raport cosmetizat. La ora actuală, noi nu avem lucruri noi. Faţă de documentul emis de Agenţia de Mediu, multe lucruri nu s-au realizat. Trebuia să vă legaţi şi de un studiu de risc. Dacă întrebaţi pe locuitorii din Poarta 5 sau Poarta 6 despre pulberile de suspensie, o să aveţi surprize foarte mari. Trebuia să faceţi şi asta. Nimeni nu a venit să se certe. Trebuie să ne daţi soluţii pentru ca acest Master Plan să fie benefic pentru constănţeni. În ultima vreme, facem totul pe repede, iar rezultatele sunt vai de noi. Consider că raportul trebuie respins, pentru că este cosmetizat!“, a spus Traian Petrescu. „Induceţi oamenii în eroare“, a adăugat acesta.
 

„APC-ul a recunoscut că sunt aspecte false în acest Master Plan“ 

Un alt operator a pus următoarea întrebare: „S-a făcut o simulare a ceea ce înseamnă să le mutăm pe toate într-un loc, a acestei situaţii pe care o promovaţi? Vreţi zone imobiliare! Am înţeles. Unde ajungem? Se reduce poluarea astfel?“
 
Cornel Martincu a precizat faptul că pentru fiecare proiect există măsuri alternative.
 
„În clipa de faţă, vorbim de o serie de proiecte, unele au studiu de fezabilitate, altele sunt doar în faza de concept. Pentru fiecare proiect, există măsuri alternative“, a răspuns Martincu.
 
 „APC-ul a recunoscut că sunt aspecte false în acest Master Plan. Administraţia Portuară nu poate să facă ceva în curtea vecinului. Cereţi o aprobare de mediu pentru un Master Plan întocmit incorect! V-am întrebat dacă s-a respectat legislaţia de mediu în acest domeniu?“, a întrebat un alt operator.
 
La această întrebare nimeni nu a răspuns, iar operatorii portuari au devenit și mai incisivi.
 
„Dacă nu aveţi răspunsul la această întrebare, atingeţi trei locaţii: Midia, Constanţa şi Mangalia. Este o dezbatere publică. Unde sunt Midia şi Mangalia? Omorâm Mangalia?“, au întrebat operatorii.
 

„Marfa să ajungă naval sau pe tren“ 

Un operator portuar prezent la dezbatere a ridicat problema traficului rutier, iar Martincu a dat o soluţie. „Dacă doriţi o soluţie pentru traficul rutier, aceasta este următoarea: să se ajungă la cât mai puţin trafic. Acele mijloace de transport rutiere să nu ajungă acolo. Cea mai bună soluţie ar fi ca marfă să ajungă naval sau pe tren”, a precizat Martincu.
 

„În acest Master Plan se găsesc planurile tuturor“ 

„Cum să nu aveţi datele concrete când se prezintă planul?“, a fost o altă întrebare adresată.
 
„În acest Master Plan se găsesc planurile tuturor. Nu pot să vă controlez dacă din punct de vedere al mediului sunteţi în regulă. La fel sunt şi eu. Ce prerogative are administraţia în privinţa mediului?“, întreabă, retoric, directorul CN APMC, Decebal Şerban.
 
„Nu administraţia a făcut Master Planul. Dacă făceam ce voiam, noi nu mai dădeam bani. Doar nu suntem cu capul! Nu e Master Planul meu! Nu e semnat!“, a adăugat Decebal Şerban.
 

Unde este mărul discordiei? 

„Am venit aici pentru mediu. Mărul discordiei în tot Master Planul se pare că sunt aceste realocări, care nu sunt neapărat demolări. Poate însemna tehnologizare. Şi este un lucru bun. Pe baza unui rezultat iei o decizie şi nu înseamnă că de mâine mă apuc şi demolez”, a precizat un inginer de la IPTANA.
 
Un operator s-a implicat în discuţie, precizând: „Ce avem cu Master Planul? Avem, pentru că nu am fost întrebaţi şi noi. APC-ul nu a realizat o procedură cum trebuie pentru acest document, important pentru noi. Stăteam cu toţii la masă şi ne chemaţi la discuţii, nu se ajungea în momente ca acum, cu probleme pe care le aveam pe suflet, şi nu mai aveam întrebări la care nu puteţi răspunde!“.
 
Un alt operator a spus: „La ultima dezbatere publică aţi văzut ce a ieşit. Dacă ne întâlneam, de atunci şi până acum se rezolvau peste jumătate din probleme. Datele concrete le luaţi de la noi, noi ştim ce este acolo! Rezolvarea este în instanţă. Ducem un proiect pe fonduri europene într-o direcţie greşită!“
 
„Master Planul este un document ce se actualizează periodic, din cinci în cinci ani. Important este ca cele 20 de proiecte pe timp scurt să fie realizate“, a intervenit Martincu.
 
Prin urmare, „având în vedere toate observațiile anterioare și deficiențele din perspectiva economică, socială și a factorilor de mediu, solicităm să respingeți întreaga documentație aferentă și să nu avizați favorabil Master Planul Portului Constanța, iar acest proiect să fie refăcut, astfel încât să reflecte o strategie unitară asupra dezvoltării Portului Constanța“, spun reprezentanții portuari.

Ti-a placut articolul?

Comentarii