Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţie de peste un milion de lei la Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa (document)

ro

05 Nov, 2016 00:00 2061 Marime text
Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa cumpără produse alimentare necesare asigurării hranei zilnice pentru beneficiarii serviciilor sociale aflate în subordinea autorităţii contractante, adică cei de la Căminul pentru Persoane Vârstnice.
 
În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Furnizare produse alimentare - pâine şi paste făinoase, produse de bază, peşte şi produse de cofetărie-patiserie defalcate pe loturi prin care se va asigura hrana zilnică necesară pentru beneficiarii serviciilor sociale aflate în subordinea autorităţii contractante“, în valoare estimată totală de 1.165.373,96 de lei (258.742 de euro).
 
Autoritatea contractantă va atribui iniţial un contract de furnizare, cu o durată de trei luni, care se va finaliza la 31 decembrie 2016. Ulterior, durata contractului va fi prelungită cu patru luni. Societăţile interesate de acest contract pot depune ofertele de participare pe data 24.11.2016, la ora 16.00.
 
Ofertanţii vor depune şi garanţii de participare, în cuantum de: 2.780 de lei pentru Lotul 1, 170 de lei pentru Lotul 2, 345 de lei pentru Lotul 3, 335 de lei pentru Lotul 4, 710 lei pentru Lotul 5, 640 de lei pentru Lotul 6, 530 de lei pentru Lotul 7, 390 de lei pentru Lotul 8, 740 de lei pentru Lotul 9, 3.110 lei pentru Lotul 10, 610 lei pentru Lotul 11, 1.130 de lei pentru Lotul 12.
 
Contractele ce urmează a fi atribuite au ca obiect produse alimentare, defalcate pe loturi: Lot 1 - produse de panificaţie; Lot 2 - paste făinoase, Lot 3 - zahăr, Lot 4 - făină, mălai şi griş, Lot 5 - produse pe bază de cereale, Lot 6 - ouă, Lot 7 - ulei, Lot 8 - peşte congelat, Lot 9 - peşte şi preparate din peşte; Lot 10 - produse de cofetărie-patiserie, Lot 11 - biscuiţi; Lot 12 - cacao, ciocolată şi produse zaharoase.
 
Persoanele din cadrul autorităţii contractante responsabile de atribuirea contractului sunt Emil Andrei Mereuţă, Andrada Bărbatu, Aurelia Leu, Anca Claudia Mădularu, Silvia Mitu, Daniela Ou, Maria Roşu, Nicoleta Cristina Clipotă, Ecaterina Velica şi Iuliana Zahariciuc.

Condiţii pentru ofertanţi

Ofertantul va face dovada că a furnizat în ultimii trei ani produse similare fiecărui lot în parte, în valoare cumulată de cel puţin: 130.000 de lei fără TVA pentru Lotul 1, 8.900 de lei fără TVA pentru Lotul 2, 17.300 de lei fără TVA pentru Lotul 3, 16.900 de lei fără TVA pentru Lotul 4, 35.800 de lei fără TVA pentru Lotul 5, 38.200 de lei fără TVA pentru Lotul 6, 26.600 de lei fără TVA pentru Lotul 6, 19.600 de lei fără TVA pentru Lotul 8, 37.000 de lei fără TVA pentru Lotul 9, 155.000 de lei fără TVA pentru Lotul 10, 30.000 de lei fără TVA pentru Lotul 11, 56.600 de lei fără TVA pentru Lotul 12.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie. 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii