De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:37 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Decizie în cadrul dosarului Petrotel Lukoil! Ce a stabilit instanţa

ro

08 Mar, 2017 12:48 453 Marime text
Astăzi la Tribunalul Prahova a avut loc un nou termen în dosarul în dosarul de spălare de bani în care compania Petrotel Lukoil, precum și persoane din conducerea acesteia au fost trimise în judecată. Instanţa a decis să admită proba constând în expertiza tehnico – judiciară multidisciplinară în specialitatea financiar – contabilă şi în specialitatea fiscalitate. Totodată, magistraţii au stabilit mai multe obiective ale expertizei tehnico - judiciare multidisciplinare.

Astfel, instanţa a dispus efectuarea unei analize asupra preţurilor de achiziţie pentru ţiţeiul cumpărat de societatea Petrotel Lukoil SA de la societatea Litasco SA Geneva, în perioada anilor 2011 – 2014. Mai exact trebuie să se stabilească dacă acestea au fost stabilite în conformitate cu practica internaţionala şi cu metodologiile acceptate pe piaţa pe care activează Petrotel Lukoil SA, din perspectiva preţurilor de transfer.

Judecătorii au solicitat să se efectueze o comparaţie detaliată între preţurile de cumpărare a ţiţeiului de la societatea Litasco SA Geneva şi preţurile de cumpărare a ţiţeiului de la persoane neafiliate (precum OMV Petrom SA, Rafo Oneşti s.a.), pentru perioada 2011 – 2014, detaliindu-se metoda de calcul a preţurilor de transfer şi având în vedere criteriile existente la nivelul României, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel internaţional. În acest sens, expertul tehnic judiciar va învedera în mod concret diferenţele existente între cele două categorii de preţuri (practicate cu persoanele juridice afiliate şi cu persoanele juridice neafiliate).

Un alt aspect ce ar trebui analizat este dacă preţurile de vânzare pentru produsele petroliere vândute de Petrotel Lukoil SA tuturor persoanelor afiliate, în perioada 2011 – 2014, au fost stabilite în conformitate cu practica internaţională şi cu metodologiile acceptate pe piaţa pe care activează Petrotel Lukoil SA, din perspectiva preţurilor de transfer.

De asemenea, instanţa a cerut să se efectueze o comparaţie detaliată între preţurile de vânzare a produselor petroliere vândute de Petrotel Lukoil SA tuturor persoanelor afiliate, în perioada 2011 – 2014, şi preţurile de vânzare a produselor petroliere vândute de Petrotel Lukoil SA persoanelor neafiliate, pentru perioada 2011 – 2014, detaliindu-se metoda de calcul a preţurilor de transfer şi având în vedere criteriile existente la nivelul României, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel internaţional. În acest sens, expertul tehnic judiciar va învedera în mod concret diferenţele existente între cele două categorii de preţuri (practicate cu persoanele juridice afiliate si cu persoanele juridice neafiliate).

Instanţa a solicitat să se stabilească dacă în perioada 2011 – 2014, Petrotel Lukoil SA a vândut produse finite (inclusiv benzine) pentru care a obţinut profit din tranzacţii cu clienţii afiliaţi sau cu terţii, detaliindu-se situaţia în mod distinct, în ceea ce priveşte clienţii afiliaţi si în ceea ce priveşte terţii.
În acest dosar trebuie să se stabilească dacă în preţul de vânzare a produselor petroliere au fost incluse toate cheltuielile generate cu producţia acestora, pentru fiecare sortiment de produse petroliere în parte.

Alt aspect ce trebuie urmărit este stabilirea pierderilor totale înregistrate de către Petrotel Lukoil SA din vânzarea produselor finite, în perioada 2011 – 2014, către toate persoanele juridice afiliate precum şi pierderile totale înregistrate de către Petrotel Lukoil SA din vânzarea produselor finite, în perioada ianuarie 2011 – 2014, către persoanele juridice neafiliate.

Magistraţii au solicitat să se stabilească de către expert din ce cauze au fost înregistrate pierderi de către Petrotel Lukoil SA din vânzarea produselor finite şi să se stabilească dacă singurul motiv al pierderilor este diferenţa dintre preţurile de vânzare practicate în activitatea de export şi de livrări intracomunitare şi costurile de producţie înregistrate de societate ori mai există şi alte motive.

Totodată, se mai solicită să se determine cuantumul sumelor primite cu titlu de împrumut de către societatea Petrotel Lukoil SA de la Lukoil Europe Holdings BV Olanda şi toate plăţile efectuate de Petrotel Lukoil SA, cu titlu de restituire a debitului principal sau a dobânzilor, în perioada 1 ianuarie 2011 –31 decembrie 2014.

Instanţa a mai cerut să se stabilească dacă Petrotel Lukoil SA a înregistrat în mod corect în contabilitate plăţile având ca obiect restituirea debitului principal sau a dobânzilor şi să se stabilească dacă există situaţii în care au fost efectuate plăţi nedatorate de către Petrotel Lukoil SA către Lukoil Europe Holdings BV Olanda, în temeiul contractelor de împrumut existente. În situaţia existenţei unor plăţi nedatorate, se va indica în mod concret data operaţiunii, cuantumul sumei şi orice alte detalii relevante de natură financiar – contabilă sau juridică.

Referitor la contractul de împrumut LFA – 001din data de 29 ianuarie 2007, instanţa a cerut să se determine rulajul sumelor de bani provenind din acest contract de împrumut pe parcursul derulării contractului precum şi provenienţa sumelor de bani din care s-au efectuat plăţile de restituire a debitului principal sau a dobânzilor în cursul exerciţiului financiar al anului 2012, în măsura în care determinarea provenienţei sumelor de bani este posibilă.

Magistraţii au cerut să se stabilească dacă stingerea în anul 2012 a obligaţiei aferente contractului de împrumut LFA – 001din data de 29 ianuarie 2007 se putea realiza şi prin alte modalităţi care să nu implice derularea de tranzacţii financiare. În situatia în care expertul tehnic - judiciar nu poate răspunde la acest obiectiv va menţiona acest aspect. O altă solicitare a instanţei  o reprezintă stabilirea destinaţiei şi a modului de folosire a sumelor de bani primite prin contractele de împrumut nr. LFA – 001/29.01.2007, nr. LFA 005/02.05.2012 şi nr. FN/29.04.2003, precum şi dacă aceste sume se regăsesc în valoarea activelor fixe sau în categoriile investiţii şi alte cheltuieli, pentru perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2014, în situaţia în care o astfel de evaluare este posibilă.

Determinarea cuantumului sumelor de bani primite pentru majorarea de capital social şi destinaţia dată acestora de către societate şi să se specifice dacă înregistrarea acestor sume în contabilitatea Petrotel Lukoil SA a fost efectuată corect în perioada anilor 2011 – 2014. Corectitudinea înregistrării sumelor în contabilitate se va aprecia de către expertul tehnico – judiciar din punctul de vedere al respectării principiilor contabilităţii.

Nu în ultimul rând, instanţa a solicitat să se stabilească dacă în cazul Petrotel Lukoil SA, majorările de capital efectuate în perioada 2011 – 2014 se puteau realiza şi prin alte modalităţi precum conversia împrumutului acordat de acţionarul majoritar, astfel încât să nu implice derularea de tranzacţii financiare sau de transferuri de sume de bani. În situaţia în care pe parcursul cercetării judecatoreşti va fi necesară stabilirea unor alte eventuale obiective ale expertizei tehnico – judiciare multidisciplinare, acestea vor putea fi încuviinţate după punerea în discuţia părţilor şi a Ministerului Public.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Reamintim că, Andrey Iurevici Bogdanov este bănuit de folosire cu rea-credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani. SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti este suspectată de spălare de bani. Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda este acuzată de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi de complicitate la spălare de bani. Andrei Raţă este bănuit de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, în timp ce Dan Dănulescu este suspectat de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi de complicitate la spălare de bani. Dorel Duţu este acuzat de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi de complicitate la spălare de bani. Alexey Voinstev a fost trimis în judecată pentru complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, în timp ce Olga Kuzina este suspectată de complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

În cauză, procurorii au calculat un prejudiciu de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

Sursa foto: Lukoil

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii