Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:03 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertisment de la Poliţia de Frontieră. Se aplică amenzi pescarilor care nu deţin permis de pescuit recreativ

ro

31 Mar, 2017 14:43 15220 Marime text
Având în vedere numărul mare de pescari sportivi care practică pescuitul în apele de frontieră, Poliția de Frontieră Română îi informează pe aceştia asupra următoarelor aspecte de natură legislativă:

În luna februarie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul nr. 12/144/2017 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017.

Astfel, în perioada 1 aprilie -15 mai, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ sportiv şi familial al oricăror specii de peşti pe o durată de 45 de zile, în apele care constituie frontieră de stat.

Poliţiştii de frontieră reamintesc că pescuitul sportiv efectuat cu undiţa sau lanseta în scop de agrement sau performanţă este o activitate individuală şi necomercială, iar practicarea acestei activităţi se face în baza permisului de pescuit recreativ sportiv nominal, eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură prin asociaţiile de pescari legal constituite.

Permisul de pescuit este un document cu regim special, înseriat, nominal şi netransmisibil, care se poate viza în mod gratuit la sediile structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră,  după depunerea unei cereri şi a copiilor după cartea de identitate, permisul de pescuit şi chitanţa eliberată de asociaţia de pescari pentru activitatea de pescuit. De asemenea, informăm că Poliția de Frontieră a simplificat procedura de obținere a avizului de pescuit în apele de frontieră, prin punerea la dispoziția cetățenilor a unui formular on-line, ce se găsește pe site-ul instituției, www.politiadefrontiera.ro, la secțiunea Contact / Formulare.

Pentru a putea desfăşura activităţi de pescuit sportiv şi a nu încălca prevederile legale este necesară deținerea permisului eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura (ANPA) şi avizarea acestuia de către structura teritorială a Poliției de Frontieră în a cărei competență se desfășoară activitatea.

Pescarii sportivi care nu deţin permis de pescuit emis de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura pot solicita avizul pentru activitatea de pescuit sportiv în baza permiselor de pescuit eliberate de o asociaţie legal constituită.

 De asemenea, persoanele care doresc să desfășoare activități de pescuit în apele de frontieră trebuie să mai știe că sunt supuse controlului lucrătorilor Poliţiei de Frontieră Române, iar conform legii, activitatea se desfășoară numai în locurile şi sectoarele stabilite de autorităţile competente, cu avizul şefului structurii teritoriale a Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră fac precizarea că lipsa avizului şefului structurii teritoriale a Poliţiei de  Frontieră pe aceste permise constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă de la 100 la 1000 de lei.

De asemenea, pescuitul recreativ sportiv efectuat fără permis constituie contravenţie şi se sancţionează  în baza prevederilor art.58 lit. a) din O.U.G. 23 din anul  2008 modificată şi republicată, cu amendă de la 300 lei la 600 lei şi confiscarea peştelui, icrelor şi altor vieţuitoare acvatice capturate ilegal.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii