Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:15 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Apropiat al lui Radu Mazăre Ionuț Barbu a preluat integral firma unui fost candidat la Primăria Techirghiol

ro

13 Dec, 2014 00:00 2513 Marime text
În luna septembrie, Ionuţ Barbu a intrat în afacerea SC Canin Escort Security SRL în urma Adunării Generale a Asociaţilor, care a avut loc la data de 17 septembrie, hotărârea cu pricina fiind publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 6169/08.10.2014. Atunci, cunoscutul şi controversatul om de afaceri constănţean a intrat ca partener în această afacere cu Nicolae Giuliano Voicu şi cu Melania Voicu, ultimii doi deţinând la acea dată câte 14 procente din firmă. Odată cu preluarea unui pachet majoritar de părţi sociale în afacere, Nicolae Giuliano Voicu şi Melania Voicu au fost revocaţi din funcţiile de administratori, această calitate revenindu-i de atunci lui Ionuţ Barbu.

În Monitorul Oficial din 12 decembrie 2014, partea a IV-a, a fost publicată hotărârea nr. 4, adoptată tot pe 17 septembrie, în care se menţionează că Nicolae Giuliano Voicu şi Melania Voicu au cedat toate părţile sociale către partenerul lor, Sorin Ionuţ Barbu. De asemenea, odată cu activul şi pasivul, cesionarii i-au transmis lui Barbu şi celelalte drepturi şi obligaţii. Concomitent, statutul societăţii a fost schimbat în societate comercială cu asociat unic, celelalte prevederi rămânând valabile. Potrivit Registrului Comerțului, SC Canin Escort Security SRL a fost înființată în anul 2013, fondatorii afacerii fiind Eleni Bârsan și Noemi Ciobanu. Obiectul principal de activitate al SC Canin Escort Security SRL constă în activități de protecție și gardă.
 
Ionuţ Barbu este una dintre figurile publice cu notorietate în Constanţa. Cunoscut drept unul dintre oamenii alături de care Elan Schwartzenberg a derulat de-a lungul timpului afaceri, dar şi ca apropiat al primarului Radu Mazăre, învinuit în dosarul privind procedura de insolvenţă a Realitatea Media, în prezent, Ionuţ Barbu mai este asociat în alte şase firme: SC Elite Center SRL, în care o are ca parteneră de afaceri chiar pe soţia sa, Alina Elena Barbu, fostă Iacovici; SC Follow Me SRL, în care Ionuţ Barbu şi soţia sa au în CV asocierea cu SC Sisteme Internationale SA; SC Ideea Construct & Media SRL; SC Power Marine SRL; SC Seaview Advertising SRL şi SC Seaview Media SRL. Ionuţ Barbu a fost directorul general al staţiei Realitatea TV Constanţa.

În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Giuliano Voicu, acesta a vizat, la un moment dat, funcţia de primar al oraşului Techirghiol, el fiind unul dintre candidaţii de la alegerile din 2005. Nicolae Giuliano Voicu a candidat atunci din partea Partidului Iniţiativa Naţională, el fiind familiarizat cu administraţia locală după ce fusese consilier local din partea Partidului Social Democrat.

Ti-a placut articolul?

Comentarii