Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un constantean a despus plangere impotriva fiului sau

ro

17 Feb, 2010 17:51 703 Marime text

Poliţiştii din Cumpăna au fost sesizaţi aseară, în jurul orei 20.30, de către Neculai Stamate, în legătură cu furtul autoturismului propriu. Potrivit reclamantului, autori necunoscuţi au sustras mai întâi cheile maşinii din locuinţă, ca apoi să plece cu autoturismul. Poliţiştii care au răspuns apelului au descoperit în trafic autovehiculul furat şi au încercat să îl oprească, însă şoferul nu s-a supus somaţiilor. Când, într-un final au reuşit să oprească maşina, oamenii legii au constatat că la volan se afla chiar fiul reclamantului, Constantin Stamate, de 23 de ani, care nu poseda permis de conducere şi care nu locuieşte la aceeaşi adresă cu părintele său. Tatăl reclamant nu a vrut deocamdată să-şi retragă plângerea.

Suspectul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii