Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:34 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei tineri, prinşi cu etnobotanice lângă un liceu constănţean

ro

04 Oct, 2012 16:24 1032 Marime text
Miercuri, 03 octombrie a.c., ora 17.00, un echipaj de  jandarmi  aflat în patrulare pe strada Traian, în apropierea Muzeului Marinei din municipiul Constanţa, a observat trei tineri care care au început să se agite şi au schimbat direcţia de mers la vederea militarilor. Unul dintre ei a aruncat pe jos un pliculeţ în care se afla un praf alb. Imediat, ei au fost opriţi, blocaţi şi legitimaţi şi li s-a făcut controlul corporal sumar.
Asupra lui Ionuţ L., de 21 de ani, Ergean A., de 22 ani şi Liviu P., de 21 ani, din Constanţa au  fost găsite cinci pliculeţe (unu, respectiv trei şi unu), cu miros suspect (posibil substanţe etnobotanice, mefedronă). Au declarat că au achiziţionat plicurile pentru un prieten care este consumator de substanţe etnobotanice, cu scopul de a-i face o farsă.
Celor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare a faptelor. Documentele şi substanţele descoperite asupra lor vor fi înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.
Deoarece în zona respectivă se află şi două unităţi şcolare, jandarmii constănţeni vor acorda o atenţie sporită persoanelor suspecte, care-şi fac apariţia în apropierea instituţiilor de învăţămînt.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe  112.   




Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii