Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:39 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Social democraţii vor aduce modificări statutului PSD

ro

16 Oct, 2010 19:39 1017 Marime text
Preşedintele PSD va fi ales de către toţi membrii partidului, iar sindicatele vor avea reprezentanţi în toate forurile de conducere ale Partidului Social Democrat. Sunt două din modificările pe care social democraţii le vor aduce astăzi statutului PSD. Deciziile s-au luat aseară, la Comitetul Executiv Naţional al PSD. În ceea ce priveşte numărul de vicepreşedinţi, liderul PSD a anunţat că acesta s-a majorat la 18. Toate judeţele şi regiunile vor avea reprezentanţi şi un sistem de recompensare politică a celor trei organizaţii care se află pe primul loc în urma alegerilor din 2012. În altă ordine de idei, preşedintele PSD a făcut un apel pentru reuşita moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc. 5 000 de social-democraţi participă astăzi la Congresul extraordinar al PSD, unde se vor lua în discuţie programul de guvernare al partidului, modificările la statut, dar şi moţiunea de cenzură a opoziţiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii