Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:14 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatul a decis Utilizatorii de cartele pre pay rămân anonimi

ro

07 Sep, 2011 17:22 855 Marime text

Senatul a respins miercuri proiectul PDL care obliga prezentarea unui act de identitate la achiziţionarea cartelelor prepay, pentru prevenirea infracţiunilor efectuate cu ajutorul acestor cartele, senatorii considerând că prevederi asemănătoare există deja în actuala legislaţie.

Proiectul a fost respins de Comisia juridică, iar raportul a fost adoptat de plen cu 97 de voturi "pentru" şi două "împotrivă", legea fiind astfel respinsă.

Senatorii s-au opus proiectului motivând că"există deja cadrul legal suficient pentru atingerea scopurilor declarate de iniţiatori"şi, mai mult, o astfel de iniţiativă ar restrânge drepturile cetăţenilor nemotivat, putând atrage după sine sancţiuni din partea CEDO.

Potrivit proiectului, utilizatorul ar fi fost obligat să prezinte un act de identitate la achiziţionarea unei cartele prepay, pentru a fi înregistrat ca în cazul abonamentelor, iar furnizorul de servicii de telecomunicaţii să suspende numeral de telefon ale utilizatorilor care, în decurs de şase luni, nu au prezentat un act de identitate.

În expunerea de motive, mai mulţi deputaţi PDL, precum şi unul al minorităţilor, au explicat că în 2010peste 90% din apelurile primite la numărul de urgenţă 112 au fost apeluri false, iar jumătate dintre acestea au fost efectuate de pe telefoane care utilizau servicii PrePay. Mai mult, iniţiatorii susţin că o serie de infracţiuni privind criminalitatea organizată, traficul de persoane, de droguri şi chiar cele vizând siguranţa naţională ar fi puse la punct de infractori care utilizează servicii PrePay şi sunt astfel greu de identificat.

Senatul este prima Cameră sesizată, decizia finală urmând să aparţină deputaţilor.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii