Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:38 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul îl vrea aliat pe Cupşa împotriva lui Mazăre

ro

05 Sep, 2011 20:46 866 Marime text

În cursul acestei după-amiezi, prefectul Claudiu Iorga Palaz i-a răspuns consilierului local PNL Ovidiu Cupşa la scrisoarea deschisă pe care acesta i-a adresat în cursul zilei de azi.

„Domnului Ovidiu Cupşa, managerul proiectului «100 de zile pentru 100 de ani»

Stimate Domnule Ovidiu Cupşa,

Referitor la scrisoarea deschisă pe care mi-aţi adresat-o în cursul acestei zile, vă transmit următoarele:

Apreciez interesul şi receptivitatea dvs. faţă de campania de salvare a Cazinoului din Constanţa pe care am iniţiat-o în luna mai a.c, în urma declaraţiilor primarului Mazăre prin care se arăta dispus la înstrăinarea acestei bijuterii arhitectonice, simbol al Constanţei. După cum aţi constatat şi dvs., întreaga noastră activitate se desfăşoară sub semnul transparenţei şi informării corecte în legătură cu tot ceea ce reprezintă interesul public, prin urmare vă asigurăm că ştim ce avem de făcut în ceea ce priveşte Cazinoul şi am demonstrat-o încă de la început, când i-am propus primarului Mazăre varianta de a solicita sprijinul autorităţilor centrale şi am cerut consilierilor locali să se opună proiectului prin care acesta intenţiona să-l vândă.

Profit de disponibilitatea şi de preocuparea dvs. pentru starea înaintată de degradare a clădirii, de aceea vă rog să vă implicaţi alături de noi în identificarea şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de actuala stare a Cazinoului, cunoscut fiind că în contractul de concesiune 133098/04.10.2007 încheiat între Radu Mazăree şi Queen Investments Inc. SRL, se specifică în Art. 8, lit. (b) faptul că primarul se obligă „să urmărească lunar prin serviciile de specialitate mersul lucrărilor tocmai pentru a nu se aduce prejudicii de imagine obictivului Cazino Constanţa". De asemenea, vă reamintesc faptul că în Referatul 64195/02.05.2011, aferent HCLM 130/16.05.2011 şi semnat de însuşi directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Constanţa, Constantin Băbuş, „Queen Investments Inc. SRL are obligaţia restituirii în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, în aceeaşi stare de funcţionare, aşa cum a fost preluat, conform art. 10 alin. (a) din contract". Consider că niciuna dintre părţi nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contract, prin urmare convingerea mea este că rolul nostru este, acum, acela de a scoate la lumină adevărul şi de a determina administraţia locală să solicite daune pentru prejudiciul adus Cazinoului, care, aşa cum l-aţi şi descris, de altfel, în scrisoarea deschisă pe care mi-aţi adresat-o, numai în aceeaşi stare de funcţionare ca la preluarea lui de către concesionar nu este".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii