Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Liana Dumitrescu este în stare foarte gravă

ro

26 Jan, 2011 21:05 893 Marime text
Managerul Spitalului de Urgenţă "Elias" prof. dr. Doina Dimulescu a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că starea deputatului Liana Dumitrescu este extrem de gravă. Ea a fost internată în stare extrem de gravă ca urmare a unei boli acute vasculare cerebrale cu evoluţie foarte rapidă, de câteva ore, ceea ce a făcut imposbil transferul în altă clinică.
"Tot ceea ce s-a făcut este conform protocoalelor şi ghidurilor internaţionale confirmate de specialiştii din ţară şi din străinătate. Toate consultaţiile sunt consemnate în foaia de observaţie, dosarul său medical având 150 de pagini. Confirmarea naturii bolii s-a făcut prin investigaţii în afara spitalului, în ţară, şi în străinătate", a explicat Doina Dimulescu.

Oficialul Elias a subliniat că a dorit să facă aceste precizări pentru că, în presă, au apărut acuzaţii extrem de grave la adresa personalului medical care o îngrijeşte.

Dosarul medical a fost pus la dispoziţia mamei Lianei Dumitrescu după ce a fost completat. "Înţelegem reacţiile mamei. Orice om acceptă greu o astfel de situaţie când un copil la 38 de ani se poate prăpădi de o boală extrem de gravă. Atitudinea mamei este de înţeles", a spus prof. dr. Doina Dimulescu.

Ea a menţionat că Liana Dumitrescu este în stare foarte gravă cu susţinerea funcţiilor vitale.
Sursa: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii