Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:08 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacolul Elena Udrea

ro

28 Aug, 2009 02:58 1716 Marime text

manuela1_editorial.jpgPersonajul politic Elena Udrea a fost ridicată la rangul de fenomen chiar de către comisia care o anchetează. Evident, Comisia de anchetă de la Turism a făcut acest lucru absolut involuntar.

Blonda democrat-liberală a făcut un adevărat show din anchetarea sa. Probabil a gândit că, dacă e anchetată, măcar să îi fie şi ei de folos cu ceva. Din întâmplările care s-au petrecut până acum cu această comisie sau cu membrii ei, luaţi separat, ne dăm seama că nimic nu a fost întâmplător. Situaţiile fac parte dintr-un plan bine definit, pus la cale de PSD şi PNL, pe care, însă, Elena Udrea a reuşit să le întoarcă în favoarea ei. Prima întâmplare, cea cu înregistrările din interiorul structurii de anchetă, au pus într-o lumină total nefavorabilă comisia, care, privită de la televizor, nu reuşeşte să se ridice mai sus de nivelul unei adunături de clevetitori, puşi pe manevre de discreditare, de „asasinare" politică a ministrei şi nicidecum pe aflarea adevărului. Repet, aşa s-a văzut comisia de la televizor, în urma apariţiei în presă a înregistrărilor în care membrii se arătau nerăbdători şi încrezători că vor găsi ceva penal la ministerul pe care îl analizau.

Asta a fost prima întâmplare. A urmat cea cu dispariţia unor documente, care au apărut după o oră. Nici această situaţie nu a fost o bilă albă pentru comisie, dimpotrivă.

Ultimul eveniment legat de filmul „animat" al cărui rol principal este deţinut de Comisia Udrea a fost o altă lovitură dată în moalele capului aceleiaşi comisii. Este vorba despre „greşeala de ortografie" făcută în sesizarea Elenei Udrea către comisia care o anchetează. Ludovic Orban a fost botezat Ludovic Organ, dintr-o greşeală de ortografie, după cum a afirmat Elena Udrea. Pe această temă s-a făcut o întreagă tevatură - era şi normal - iar greşeala a stârnit zâmbetele tuturor. Doar o persoană foarte ingenuă ar putea să-şi închipuie că este vorba chiar de o greşeală. E adevărat, nimeni nu poate dovedi dacă s-a intenţionat sau s-a greşit numele şefului comisiei. Rezultatul greşelii, însă, ne face să ne îndoim că a fost doar o scăpare. Mai ales că „greşeala" era repetată în document. Aşa cum spuneam, există un rezultat sau nişte consecinţe ale ortografierii eronate. Comisia a fost ridiculizată din nou, prin ridiculizarea individuală a şefului ei. S-a împământenit o nouă poreclă, care a prins la public, acest lucru fiind dovedit deja prin preluarea şi exploatarea ei de către instituţiile mass-media. Aşa cum spuneam, s-a născut o nouă poreclă. Ludovic Organ se va alătura de acum galeriei alcătuite de: ministrul Caltaboş, Prostănacul, Bombonel, Bunicuţa, Răzgândeanu etc. În concluzie, a vrut, n-a vrut, Udrea a reuşit.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 02 Sep, 2009 02:30 Documentul disparut a aparut,dar s-a aflat pana la urma,cine a facut inregistrarea ? DA sau NU? Nu inteleg ! Pana si agentiile de paza si protectie din orasul Harsova de Constanta au aparatura de supraveghere audio-vidio prin sistemul radio si cei de la Parlament nu au nimic ? SPP-ul de la Parlament cu ce aparatura lucreaza ? sau poate exista un alt "SPP" particular, care pazeste pe cei care pazesc. Este o idee si trebuie verificata.
  • surmelis argentina pusa 31 Aug, 2009 09:35 D-le "Marcus" m-ai INTOXICAT cu clevetirile astea stupide si complet nejustificate, despre Presedintele Romaniei si partidul PD-L. Ce-ar fi sa spui si ceva despre un membru liberal CNI,cum ar fi d-l IONEL CHIRITA,care are un OBICEI ciudat de a citi CORESPONDENTA de la Oficiul Postal Harsova de Constanta,adresata d-lui Traian Basescu,Presedintele Romaniei ?
  • marcus 28 Aug, 2009 17:09 Dezastru Climateric in Romania Categorisit la Erevan News Agentia de presa Erevan News isi informeaza pe aceasta cale cititorii ca ieri, 19.08.2009, intre orele 20.00-21.00 O.L., Romania s-a aflat in pragul unui dezastru climateric nemaiintalnit si cunoscut doar din povesti. In conformitate cu datele furnizate de Institutul Meteorlogic Roman, in aceasta perioada, toate apele din Romania (rauri, lacuri, sursele curente de apa potabila si sanitara, fantanile, baltoacele etc), inclusiv partea romaneasca a Dunarii si apelor litoralului Marii Negre, au inghetat bocna, in plina vara, la o temperatura atmosferica medie de 20°C. Singurele ape care nu au cunoscut rigorile acestui fenomen exceptional au fost apele termale din Bucuresti. Analizand fenomenul respectiv, specialistii au ajuns la concluzia ca el s-a datorat interviului in exclusivitate acordat de Ministrul Turismului din Romania, d-na Elena Udrea, postului de televiziune Antena 3, sursa inghetului fiind identificata in continutul raspunsurilor date de domnia sa la intrebarile puse de gazda emisiunii, d-na Gabriela Vranceanu Firea. Tinand cont de unicitatea si specificitatea acestui fenomen Guvernul Romaniei, intrunit intr-o sedinta de urgenta, a decis exploatarea efectelor sale in scopuri turistice, estimand la peste 6 miliarde numarul celor ce vor dori sa vada minunea la fata locului. Motiv pentru care s-a hotarat suplimentarea financiara a bugetului acestui minister cu suma de un miliard de Euro, in vederea promovarii sale si a imaginii Ministrului Turismului, d-na Elena Udrea, generatoarea sa, la scara mondiala pe postul de televiziune de audienta universala OTV. Suma respectiva va fi folosita in vederea producerii si difuzarii de spoturi publicitare, in colaborare cu BRD, prezentand-o pe d-na Ministru surprinsa in diferite ipostaze: calarind bicicleta, calul, pe d-l presedinte al Romaniei, d-l Basescu Traian, scaldandu-si picioarele in Marea Neagra, inainte , in timpul si dupa inghet, cantand la fluier, caval si frunza, preparand si impartind milioanelor de turisti gogonele si carnati de Plescoi, facand curatenie prin scolile patriei, jucand tenis de camp, impletind ciorapei din lana tunsa de d-l presedinte Basescu Traian, co-pilotand masini de raliu etc. O alta destinatie a acestor bani o reprezinta procurarea de pixuri, scrumiere, brichete, esarfe portocalii, suporturi de mausuri etc care vor fi inscriptionate cu sloganul “Votand Basescu, votati pentru inghetul fenomenal al apelor patriei!”, noul slogan tursitic al Romaniei. Ministrul Finantelor Publice al Romaniei, d-l Gheorghe Pogea, si-a asigurat colegii de cabinet si poporul roman ca din punct de vedere legal actiunea este temienic justificata si ca, in situatia in care n-ar fi, no problem!, are deja la dispozitie o metoda verificata de inlocuire a documentelor prin care sa ateste legalitatea acesteia si sa-i prosteasca pe romani. Se estimeaza ca veniturile obtinute din aceasta activitate turistica vor asigura iesirea Romaniei din criza economica severa prin care trece in acest moment si situarea ei pe primul loc in lume din punct de vedere al cresterii economice.
  • marcus 28 Aug, 2009 15:55 Cucubatele Basesciene Pentru a intelege cele ce urmeaza voi porni de la definitia cucubatei. N-o cautati va rog in Dex, deoarece nu aveti nicio sansa s-o gasiti si acest lucru pentru ca “gaselnita” lexicala respectiva abia si-a facut intrarea in limba romana. Deci, cucubata, asa cum am precizat deja, este o “gaselnita” a unei firme de publicitate care, pentru a face reclame la geamurile termopan si-a imaginat un tip, cel putin dus cu pluta, care la fiecare 2-3 secunde scoate capul pe geam si striga in disperarea vecinilor si a trecatorilor “cucu”. Care vecini si trecatori, scosi din minti de cucubatele nebunului, il injura si-l spurca la greu pe alienat, rugandu-se in acelasi timp la Dumnezeu sa-l faca sa inceteze. Acum, daca cucubata ar fi ramas doar la nivel de reclama tv, ar fi fost amuzant. Numai ca ea a fost imprumutata de d-l presedinte Basescu Traian care, incantat de “gaselnita”, atunci cand morcovul matrapazlacurilor clanului sau risca sa-i ajunga in gat, iese la termopanul Cotrocenilor si, cu vocea-i inconfundabila, lanseaza in eter cate o cucubata spre disperarea romanilor. Asa s-a intamplat si ieri cu cucubata cuprinsa in Comunicatul presedentiei, cucubata in care d-l presedinte, pe modelul deja exersat in cazul “Rapirii din Bagdad”, isi rezerva dreptul de a face anumite dezvaluiri “la momentul oportun”, adica dupa vreo cincizeci de ani (sa speram terestri si nu lumina!). Si asta dupa ce, in primele randuri ale Comunicatului ne spune verde-n fata, spre disperarea si temerea noastra profunda, ca stie domnia sa niste ticalositi care, prin dezvaluirile facute in legatura cu magariile cu iz de penal presupus a fi facute de membrii clanului sau, nu fac altceva decat sa atenteze la siguranta statului prin decredibilizarea institutiilor sale fundamentale. Adevarul este ca am vazut cu totii cum Duduia Ispravniceasa isi bate joc sistematic de Parlamentul Romaniei si de legile tarii, cum ea este sustinuta de ditai Sefa Camerei Deputatilor care, in loc sa se sesizeze asupra gravitatii inregistrarilor ilegale din ograda sa, vrea la schimb sa dizolve o Comisie de ancheta, cum fratiorul pus pe tunuri tinand de inzestrarea tehnica a armatei Conducatorului Suprem provoaca nori negri de indoiala asupra credibilitatii institutiei prezidentiale si a moralitatii sefului statului, cum seful statului trece brusc de la ziceri delimitative de actiunea fratiorului la deziceri menite sa ne arunce praf in ochi, mai ceva ca la concertul Madonnei, asa ca daca cei care atenteaza la siguranta nationala si pe care domnul presedinte doreste sa-i expuna oprobiului public “la momentul oportun” sunt cei mentionati mai sus, atunci cucubata respectiva ar avea sanse sa fie inghitita de puletii cu drept de vot. Teama mi-e insa de faptul ca tinta cucubatei este in viziunea mesianica a d-lui presedinte tocmai sursa care incearca sa deschida ochii romanilor in al doisprezecelea ceas. Si atunci cucubata devine mult mai nociva decat minciunile, zicerile-dezicerile, basmele, “halimele” etc. prezidentiale cu care deja ne-am obisnuit. Si asta deoarece acum situatia este mult mai grava, in sensul ca, daca va fi reales nu vom mai scapa de cucubate si de efectul distructiv al acestora asupra societatii romane. De aceea, rugamintea ca d-l presedinte sa-si inchida termopanele (asigura o izolare fonica acceptabila) si sa-si strige la pereti cucubatele, mi se pare mai mult decat justificata, mai ales ca aceasta initiativa il pune la fereala si de injuraturile justificate ale trecatorilor si vecinilor, satui de aceasta nebunie.
  • un oarecare 28 Aug, 2009 11:11 Elena Udrea este cunoscuta deja de catre populatie dupa scandalul cu biletelele...Acum cica vrea sa promoveze turismul romanesc...In timp ce alti cetateni isi pierd locurile de munca sau sunt trimisi in concedii fara plata, "diva" blonda toaca banii tarii numai pentru a se arata de fapt pe ea.In mod normal, mi se pare firesc sa accesez site-ul Ministerului Turismului si sa aflude acolo toate datel despre statiunea in care vreau sa-mi petrec concediul.Acest lucru nu se intampla iar pe internet aflu absolut orice.Bataie de joc pe banii publici acest minister infiintat intr-o perioada de recesiune special pentru aceasta femeie lipsita de orice dram de bun simt.