Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rostov Don - CS Tomis, vineri, ora 16.30 CS Tomis a plecat în Rusia

ro

03 Feb, 2011 00:00 1158 Marime text
cstomis.jpgAntrenorul Ion Puşcaşu are la dispoziţie un lot de 14 jucătoare

Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa a plecat ieri spre Rusia, unde va disputa dubla din optimile de finală ale Cupei Cupelor împotriva celor de la HC Rostov Don.

După o perioadă în care a fost foarte aproape de desfiinţare din cauza problemelor financiare, toată atenţia celor de la CS Tomis este îndreptată în aceste zile către confruntarea contra rusoaicelor de la Rostov. Ambele manşe sunt programate în Rusia, primul meci urmând să se joace mâine, de la ora 16.30 (ora României). Returul se va disputa sâmbătă, de la ora 16.00. "Ne aşteaptă o deplasare dificilă, atât din punct de vedere al valorii adversarei, cât şi din ceea ce priveşte drumul în sine. Trebuie să strângem rândurile şi să lăsăm o impresie bună în faţa unui adversar de valoare şi a unui public bun cunoscător al handbalului", a declarat portarul Raluca Avram pentru cstomisconstanta.blogspot.com. De asemenea, căpitanul formaţiei constănţene, Aneta Barcan, a declarat că, în ciuda faptului că va juca în deplasare, Tomisul va încerca să dea totul pe teren. "Faptul că jucăm ambele meciuri în deplasare ne dezavantajează, dar ne vom juca şansa atât de bine cât vom putea", a spus Barcan. În ceea ce priveşte problemele de lot, antrenorul Ion Puşcaşu nu poate conta pe Andreea Tâlvâc, care a devenit indisponibilă pentru restul sezonului, urmând să devină mamă, nici pe portarul Mihaela Smedescu, care a revenit la Oltchim Râmnicu Vâlcea. De asemenea, Mihaela Pârâianu şi Alexandra Iovănescu sunt în pericol să rateze primul meci, cele două confruntându-se cu probleme de sănătate. Medicul echipei speră însă ca cele două să fie recuperate până la ora jocului. De asemenea, cea mai nouă achiziţie a grupării de pe litoral, Georgeta Grigore, a primit, alături de Ştefania Florea, drept de joc în cupele europene, cele două putând fi folosite în partida de mâine. Astfel, pentru cele două confruntări de la Rostov, Ion Puşcaşu va avea la dispoziţie următoarele jucătoare: Raluca Avram şi Mihaela Petrescu - portari; Diana Pătru şi Oana Cârstea - extreme stânga, Cristina Zamfir şi Mihaela Pătuleanu - interi stânga, Mihaela Pârâianu şi Daniela Arfir - centri, Georgeta Grigore - inter dreapta, Nicoleta Rusu, Andreea Dincu şi Ştefania Florea - extreme dreapta, Aneta Barcan şi Alexandra Iovănescu - pivoţi. De asemenea, va face deplasarea, fără a avea drept de joc, junioara Cristina Strahan. În această seară, constănţencele au programat un antrenament de acomodare, în timp ce mâine dimineaţă elevele lui Ion Puşcaşu vor disputa antrenamentul oficial în Palatul Sporturilor din Don, sală cu capacitate de 3.000 de locuri. Partida de mâine va fi arbitrată de ciprioţii Angelos Argyridis şi Christos Mouttas, delegat EHF fiind desemnat Isgandar Asgarov (Azerbaidjan).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii