mesta
 
Acasa arrow Sport arrow Ion Craciun, noul antrenor al CS Tomis

Ion Craciun, noul antrenor al CS Tomis

Joi, 11 Martie 2010 | 23:11:26
Paul SERBAN
Print

Tag-uri: Rubrici Sport Ion Crăciun noul antrenor al CS Tomis
(330)

cstomis.jpgFostul tehnician al formaţiilor masculine de handbal CSM Medgidia şi Minaur Baia Mare, Ion Crăciun a fost ieri numit în funcţia de antrenor principal al echipei feminine CS Tomis Constanţa.

Ion Crăciun şi-a dat demisia zilele trecute de la Minaur Baia Mare, clubul băimărean confruntându-se cu grave probleme financiare. De asemenea, preşedintele CS Tomis Constanţa, Gheorghe Slabu, a declarat ieri, pentru agenţia Mediafax, că Dumitru Muşi va fi noul director tehnic al echipei. „Începând de astăzi, director tehnic este Dumitru Muşi, antrenor principal va fi Ion Crăciun, care a fost până zilele trecute la Minaur, iar fostul antrenor, Victor Dăbuleanu, va rămâne secund, alături de Mihaela Pârâianu", a spus Slabu. Gheorghe Slabu a precizat că obiectivul echipei rămâne neschimbat - clasarea pe un loc de cupă europeană la finalul acestui sezon -, iar contractele staff-ului tehnic vor fi prelungite în cazul în care se vor îndeplini obiectivele. „Calificarea în cupele europene este obiectivul stabilit. Nu au fost semnate actele, nici nu este nevoie de aşa ceva. Cu acest cuplu sunt convins că vom reveni acolo unde ne dorim. Ion Crăciun a pregătit până acum, numai echipe de băieţi, dar asta nu va fi o problemă. În vară, dacă rezultatele vor fi cele pe care le aşteptăm, înţelegerile vor fi prelungite automat", a menţionat preşedintele grupării constănţene. Favorită la clasarea pe un loc de podium în acest sezon, CS Tomis ocupă doar locul 8, după 18 etape disputate până acum, acumulând 19 puncte. Ion Crăciun va debuta pe banca Tomisului mâine, când formaţia de pe litoral va disputa la Reşiţa meciul din cadrul etapei a XIX-a a Ligii Naţionale, în compania echipei locale, Universitatea (locul 10, 11 puncte). Partida va începe la ora 11.00 şi va arbitrată de brigada formată din Ionuş Marta şi Ştefan Handrea, ambii din Baia Mare.



Comentarii (0)add comment
Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
micsoreaza | mareste

busy
 
socum
Sport
De astazi

Din arhiva

Callatis Mangalia, revelaţia ultimei etape a turuluiSport | Luni, 28 Noiembrie 2011 | (134)

Ieri după amiază s-a jucat ultima etapă a turului de dinainte de vacanţa de iarnă.

...

Liga a II-a, etapa a 14-a
Farul Constanţa a fost umilit de Callatis Mangalia
Liga2.prosport.ro | Luni, 21 Noiembrie 2011 | (140)

Delta Tulcea a făcut vineri un nou pas greşit în lupta pentru promovare, obţinând doar un punct pe terenul ultimei clasate, Gloria Buzău. Remiza din Crâng dă posibilitatea echipelor constănţene Viitorul şi Săgeata să se...

Liga a II-a, etapa a XIII-a
Dezamăgire în echipele constănţene
Liga2.prosport.ro/ | Luni, 14 Noiembrie 2011 | (110)

Primul joc al etapei a XIII-a s-a disputat sâmbătă, la Constanţa, Farul şi FC Snagov terminând la egalitate, scor 3-3. Constănţenii conduceau cu 25 de minute înainte de final cu 3-0, dar echipa lui Reghecampf a revenit sp...

Etapa a 12-a, liga a II-a
Săgeata Năvodari a făcut scorul etapei
Liga2.prosport.ro | Luni, 07 Noiembrie 2011 | (159)

Toate echipele dobrogene au jucat sâmbătă.  ...

Liga a II-a, seria I
Ploaie de goluri la Năvodari, victorie la mustaţă a echipei lui Hagi
Liga2.prosport.ro | Luni, 31 Octombrie 2011 | (155)

Sâmbătă şi duminică, în cadrul etapei a XI-a a seriei I din Liga a II-a, echipele dobrogene au făcut meciuri bune.  ...

Liga a doua, etapa a X-a
Echipele constănţene, victorioase
liga2.prosport.ro | Luni, 24 Octombrie 2011 | (241)

Sâmbătă şi duminică au avut loc partidele Ligii a II-a de fotbal, în care echipele constănţene au realizat o performanţă mai rar întâlnită: toate au învins. ...

Cine arbitrează, în etapa a X-a, echipele dobrogeneSport | Vineri, 21 Octombrie 2011 | (178)

Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat lista cuprinzând delegările la meciurile celei de-a zecea etape a Ligii a II-a. Unele dintre partide sunt cu mare miză. 

...

Liga a doua, etapa a noua
Săgeata Năvodari, eşecul etapei
liga2.prosport.ro | Luni, 17 Octombrie 2011 | (161)

Sâmbătă şi duminică s-au disputat meciurile etapei a noua, în care câteva dintre partide aveau o miză destul de mare. Iată în continuare rezultatele. ...

Liga a doua, etapa a opta
Meci de infarct Dinamo II Bucureşti - Săgeata Năvodari
Liga2.prosport.ro | Luni, 10 Octombrie 2011 | (269)

Sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat meciurile etapei a opta, care a programat câteva partide foarte interesante. ...

Presa internaţională o consideră pe constănţeanca Ponor mare favorită la Mondiale | Miercuri, 05 Octombrie 2011 | (184)

Sub titlul „Revenirea lui Ponor, un impuls pentru România în sala de concurs şi în afara ei", agenţia Associated Press a difuzat o corespondenţă de la Tokyo, în care relevă impactul extraordinar al revenir...

Liga a doua, etapa a şaptea
Nicio echipă din Dobrogea nu a excelat
Liga2.prosport.ro | Luni, 03 Octombrie 2011 | (244)

Sâmbătă şi ieri au avut loc meciurile etapei a şaptea din cadrul Ligii a doua de fotbal.  ...

Eşecurile i-au pus capul
Antrenorul echipei Callatis Mangalia a demisionat
Sport | Miercuri, 28 Septembrie 2011 | (171)

După o întâlnire cu conducerea clubului Callatis, antrenorul principal, Marin Barbu şi-a prezentat demisia, contractul său fiind reziliat de comun acord.

...

Liga a II-a, etapa a şasea
Săgeata Năvodari - revelaţia, Viitorul Constanţa şi Callatis Mangalia - deziluziile etapei
Sport | Luni, 26 Septembrie 2011 | (199)

Etapa a şasea a Ligii a II-a a început sâmbătă, a continuat ieri şi se va termina astăzi, când se va juca derby-ul Oradei, FC Bihor - Luceafărul.

...

Au fost stabiliţi arbitrii şi observatorii pentru Liga a II-a, etapa a şasea
Vezi cine fluieră echipele dobrogene
Sport | Sambata, 24 Septembrie 2011 | (189)

Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat lista cuprinzând delegările la meciurile celei de-a şasea etape a Ligii a II-a.

...

Liga a doua, etapa a şasea
Unde vor juca echipele de fotbal ale judeţului
| Miercuri, 21 Septembrie 2011 | (189)

Sâmbătă şi duminică, începând cu ora 11.00, va avea loc etapa a şasea a Ligii a doua la fotbal. Săgeata va juca în deplasare, la Galaţi, Farul - pe teren propriu, în compania echipei din Brăneşti, iar Call...



rusine_mica.jpg

Envirotech
arx nou
Sterk
 
OilDepol
Top articole »
pambu
romat
abcval
VELA IMPEX
 
Agigea Serv
Newsletter »

Aici va puteti abona la newsletterul
Ziua de Constanta



vrajitorul
top_protect
anvelope de iarna
Anvelope de iarna
Publicitate
Antitepari
delta_electron.jpg
Ultimele articole adaugate:

TOMIS PLUS mare

Revista Presei ziare Ziare ePolitic.ro

Site-ul www.ziuaconstanta.ro este optimizat pentru browser-ele Internet Explorer, Mozilla Firefox si Google Chrome, cu rezolutia minima de vizualizare de 1024x768 pixeli.
Pentru probleme legate de functionalitatea site-ului va rugam sa semnalati webmasterul: webmaster@ziuact.ro

© 2012 ZIUA de Constanta, toate drepturile rezervate.