Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCM pregateste debutul de campionat

ro

01 Sep, 2009 03:22 1309 Marime text
hcm.jpgLa meciul de joi, tehnicianul Zoran Kurtes nu îi va avea la dispoziţie pe fostul dinamovist, Alexandru Dimache şi pe Aleksandar Adzic, ambii accidentaţi

După o săptămână de meciuri amicale în care a fost învinsă o singură dată, campioana României, Handbal Club Municipal, a revenit la Constanţa pentru a pregăti debutul în noul sezon al Ligii Naţionale.

Formaţia constănţeană pune la punct, în aceste zile, ultimele detalii înainte de confruntarea din prima etapă a campionatului, cu HC Odorhei. Deşi era programată pentru duminică, 6 septembrie, partida de la Constanţa a fost devansată cu trei zile, la cererea gazdelor, din cauza desfăşurării Campionatului European de karate, la Sala Sporturilor, în perioada 3 - 6 septembrie. Tehnicianul HCM-ului, Zoran Kurtes, nu poate conta la acest meci pe serviciile lui Alexandru Dimache, care va lipsi de pe teren o perioada mai lungă de timp după ce a suferit o ruptură a ligamentelor mâinii stângi, în meciul amical de la Cluj. De asemenea, Aleksandar Adzic are unele probleme medicale, acesta suferind o entorsă a gleznei. Perioada de recuperare pentru interul sârb este mult mai scurtă, însă tot nu va putea face parte din lotul pentru prima partidă oficială a sezonului. „Avem doi accidentaţi destul de grav după meciul de la Cluj: Adzic, cu probleme mai vechi la gleznă, şi Dimache, cu tendonul rupt la una dintre falangele mâinii stângi, dar sperăm ca până la ora începerii primului meci din campionat să putem alinia o echipă performantă", a declarat secundul HCM-ului, Eden Hairi. Deşi, în această vară, s-a întărit cu cinci jucători, antrenorul Zoran Kurtes este precaut în ceea ce priveşte startul noului sezon. „Avem o echipă bună, care are şanse mari în lupta pentru titlu şi Cupa României. În campionat, va fi mai greu decât în sezonul trecut, pentru că echipele s-au întărit. Avem nevoie să ne concentrăm meci de meci, pentru că în campionatul trecut am pierdut în faţa formaţiilor mai slab clasate", a spus Kurtes. În schimb, directorul executiv al campioanei României, Nurhan Ali, este optimist în privinţa şanselor echipei constănţene de a-şi îndeplini obiectivele: „E un lot valoros, echilibrat, cu care sper săatacăm obiectivele fixate - campionat, cupă - şi sper că vom fi prima echipă din România care va reuşi să depăşească grupele Ligii Campionilor. Am făcut apel la EHF ca să putem juca meciurile europene acasă şi nu la Buzău, dar şansele sunt foarte mici să reuşim. În campionat, ne vom bate la titlu cu UCM Reşiţa". Meciul dintre HCM Constanţa şi HC Odorhei va avea loc joi, la Sala Sporturilor, de la ora 11.00, şi va fi arbitrat de argeşenii Adrian Barbu şi Sorin Nica. Cealaltă echipă dobrogeană prezentă în primul eşalon, CSM Medgidia, va debuta în noul sezon sâmbătă, pe teren propriu, împotriva echipei U Poli Timişoara.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii