Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:47 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristian Martin, locul doi la karting in Italia

ro

31 Mar, 2009 03:02 978 Marime text
Pilotul constănţean Cristian Martin s-a clasat pe locul 2, la clasa Baby, în competiţia internaţională de karting Memorialul Brenero Constantino, de la Sondrio (Italia). Cristian Martin, de la echipa Real Racing, a dominat sesiunea de calificări şi prefinala, pornind în finală de pe cea mai bună poziţie a grilei de start. După o cursă extrem de disputată, în care liderul s-a schimbat de 12 ori în 8 tururi, Cristian Martin s-a clasat pe locul 2. Adrian Martin, fratele mai mare al lui Cristian, a ocupat locul 12 la clasa Mini. Concursul de la Sondrio a fost ultimul din turneul italian programat, în luna martie, pentru cei doi. Reamintim că, la începutul lunii, Cristian a reuşit şi o victorie, în Trofeul Primăverii de la Lonato. Următoarea competiţie la care vor lua startul Cristian şi Adrian Martin este programată în zilele de 11 şi 12 aprilie, pe circuitul de karting de la Bacău, prima etapă din Campionatul Naţional de Karting, se arată într-un comunicat al echipei Real Racing.
Cristian şi Adrian Martin au debutat în karting anul trecut şi concurează pentru echipa Real Racing, condusă de Constantin Răileanu, multiplu campion naţional de karting şi pilot în Formula Ford. Categoria Baby este destinata copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. Karturile sunt echipate cu motoare de 60 cmc, în doi timpi, cu limitator de viteză. Motorul are 9 CP, ceea ce permite o viteză de top de 90 km/h. Categoria Mini este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani. Karturile sunt echipate cu motoare de 60 cmc, în doi timpi, care dezvoltă 12-15 cai putere. Viteza de top ajunge la 110 km/h.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii