Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:50 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbal (Franta) Ribery, renegat in orasul natal

ro

06 May, 2010 19:19 1512 Marime text

ribery.jpgAutorităţile din regiunea franceză Nord/Pas-de-Calais au solicitat suspendarea proiectului privind crearea unui portret gigant al jucătorului Frank Ribery în oraşul său natal, Boulogne-sur-Mer, ca urmare a implicării fotbalistului în cazul de proxenetism din Franţa, a dezvăluit presa locală citată de Mediafax.

Săptămânalul local "La semaine dans le Boulonnais" a dezvăluit, în ediţia apărută miercuri, că preşedintele Consiliului regional Nord/Pas-de-Calais, Daniel Percheron, a cerut, pe data de 30 aprilie, stoparea lucrărilor privind instalarea unei structuri metalice de 800 metri pătraţi, pe care urma să apară portretul jucătorului francez (27 metri înălţime şi 30 metri lăţime).

"Scandalul mediatic în mijlocul căruia s-a aflat Ribery după apariţia informaţiilor legate de un caz de proxenetism, ne-a determinat să considerăm că afişarea unui portret al jucătorului ar putea fi asociată cu o provocare faţă de sentimentele profunde ale opiniei publice", a precizat Daniel Percheron în scrisoarea prin care solicita întreruperea lucrărilor trimisă firmei care se ocupa de acest proiect.

La sfârşitul lunii aprilie, Parchetul din Paris a anunţat că internaţionalul francez Franck Ribery ar putea fi pus sub acuzare pentru solicitarea serviciilor unei prostituate minore, în cazul în care judecătorul va decide acest lucru, după analizarea unui caz de proxenetism.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii