Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:08 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oil Terminal investeste in ecologizarea Depozitului de Nord

ro

31 Mar, 2009 02:55 1630 Marime text
Oil_Terminal.jpgSocietatea comercială va investi între 20 şi 30 milioane de euro pentru ecologizarea Depozitului de Nord al companiei.

Această măsură este necesară pentru că, în timp, în sol s-au infiltrat cantităţi importante de produse petroliere care au ajuns în pânza freatică. „Apreciem ca valoarea proiectului să fie între 20 şi 30 de milioane de euro, iar contribuţia terminalului să fie sub 5%. Am demarat procedurile, urmând ca în scurt timp să contractăm studiul care stă la baza aprobării finanţării", a declarat Vasile Miu, director general al Oil Terminal. El a mai apreciat că, cel mai probabil în toamna acestui an, proiectul va fi aprobat. Compania mai are în derulare un alt proiect, în care este prevăzută scoaterea la suprafaţă a conductelor de ţiţei din zona Depozitului Sud. Acesta este în derulare de trei ani şi urmează să fie finalizat în 2010. Modernizarea rampelor de încărcare/descărcare din port sau construirea unei rampe de încărcare a cisternelor auto sunt alte proiecte pe care Oil Terminal intenţionează să le realizeze. Societatea, care a fost înfiinţată în 1898, sub numele de Steaua Română, este specializată în vehicularea ţiţeiului, a produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime, în vederea importului, exportului şi a tranzitului.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii