Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:55 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In biserica s-au impartit pomeni electorale PSD+PC (galerie foto)

ro

29 May, 2009 02:14 3982 Marime text
cap_2.jpgRăbdarea credincioşilor din Mangalia care aşteaptă revenirea preotului militar Traian Chircu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" a fost, din nou, pusă la încercare în cursul zilei de ieri. Traian Chircu, preotul de la capela militară a oraşului, a venit ieri pentru a pune în aplicare o decizie care demonstrează feţei bisericeşti ce slujeşte în locul său că nu mai are acest drept. Până la sosirea sa, credincioşii au început să protesteze în timpul slujbei ţinute de preotul Laurenţiu Puiu, cel ce l-a înlocuit pe Chircu printr-o decizie a Arhiepiscopiei Tomisului.

Scandalul de la biserica din Mangalia a început în urmă cu câteva luni, având o istorie destul de sinuoasă. Biserica militară din Mangalia a fost ridicată pe terenul armatei, dat spre administrare Consiliului Local Mangalia, prin Hotărârea de Guvern 738 din 29 august 1996. Conform înţelegerii cu Ministerul Apărării, Primăria Mangalia a amenajat iniţial, aici, un cimitir uman, urmând să construiască şi o „capelă creştin ortodoxă", potrivit aceloraşi convenţii. Construcţia bisericii a început în 2003, timp în care, în Mangalia, mai erau în curs de construire alte şase lăcaşuri de cult creştin ortodox. Se pare însă că militarii din Mangalia au avut mai mult spor: biserica a fost ridicată ceva mai repede, în mai puţin de patru ani, cu sprijinul primăriei, al donaţiilor şi sponsorizărilor. Toţi credincioşii de aici sunt de acord că meritul de a ridica această capelă într-un timp record îi aparţine preotului militar Traian Chircu, care, ne spun aceştia, a ajuns să îşi vândă şi propriul autoturism pentru a face rost de banii necesari finalizării construcţiei.

În 2006, Arhiepiscopia Tomisului, prin ÎPS Teodosie, solicită primăriei să treacă biserica militară şi terenul aferent în... proprietatea instituţiei! Răspunsul primăriei a fost că această capelă este un bun public, aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Mangalia şi administrarea Garnizoanei şi că, la fel ca şi cimitirul militar, face parte dintr-un protocol semnat cu Ministerul Apărării Naţionale.

Un eveniment marcant a fost, fără îndoială, aducerea sfintelor moaşte ale Brâului Maicii Domnului, în mai 2008, la care au poposit, în pelerinaj, peste 100.000 de credincioşi din ţară şi din străinătate. Se pare că şi acest eveniment va deveni obiect de cercetare pentru DNA, pentru că, după cum afirmă Chircu, banii obţinuţi din vânzarea de „brâuleţe" (5 lei bucata), adică circa 300.000 de euro, nu apar în evidenţele contabile ale Arhiepiscopiei. La mai puţin de un an, preotul Chircu era dat afară din biserică şi înlocuit cu un preot civil. La vremea respectivă, Arhiepiscopia spunea: „Capela se află numai în administrarea Garnizoanei Mangalia, fiind de drept în proprietatea publică a Municipiului Mangalia, conform protocolului încheiat între cele două instituţii". În prezent, Ministerul Apărării Naţionale afirmă că „Statul Major al Forţelor Navale nu a aprobat procesul verbal de primire-predare a patrimoniului şi arhivei bisericii militare din Garnizoana Mangalia către Arhiepiscopia Tomisului"...

nenea_care_a_adus_pomana_electorala.jpgComunitarii se ghidează după o lege ce va fi votată

Aşa s-a ajuns la repetatele scandaluri din sânul enoriaşilor. Ieri, acestea au ajuns la apogeu. Pentru că, se pare, prezenţa presei nu a fost dorită de preot, acesta a chemat în ajutor Poliţia aşa-zis Locală. Plini de tupeu, cei doi poliţişti comunitari, sosiţi într-o dubă pe care, ilegal, scrie Poliţie Locală, au refuzat să se legitimeze şi au susţinut că presa nu are ce căuta în... biserică. Motivul? „Nu contează cum mă numesc. Ce, dumneavoastră v-aţi recomandat? Noi avem dreptul să vă legitimăm, scrie în legea care va fi votată", a declarat, senin, comunitarul, care ne-a demonstrat, o dată în plus, că nu e nevoie de şcoală multă să devii funcţionar la Primăria Mangalia.

Acesta a împiedicat accesul presei în biserica militară, pe motiv că şeful lui i-a ordonat acest lucru. Deşi nu a vrut să ne spună cine este „şeful", din cunoştinţele noastre, acesta este fie Gheorghe Moldoveanu (binecunoscutul poliţist „Fiolă"), cel ce conduce Poliţia Comunitară din Mangalia, fie chiar primarul, care, potrivit legii (votate sau nu), este „şeful" direct al poliţiştilor comunitari. Cine le-a ordonat poliţiştilor comunitari/locali să încalce legea, numai poliţia ar putea răspunde, în cazul în care aceasta se va şi autosesiza.

O zi întreagă a durat scandalul. Enoriaşii au cerut scoaterea din biserică a preotului Puiu până după ora 14.00. „Eu nu vreau ca sfânta biserică să treacă prin aşa ceva. Este însă vorba despre o gestiune care a rămas pe mână preotului civil, deşi eu figurez ca responsabil. Mâine, dacă armata îmi trimite control, ajung în faţa Parchetului Militar. Oamenii deja îşi cer înapoi donaţiile, sătui de nedreptatea făcută", ne-a declarat preotul Traian Chircu. Acesta se va adresa direct instituţiei Preşedintelui, pentru o decizie care va fi pusă în aplicare cu executorul judecătoresc.

voteaza_in_biserik1.jpgPSD+PC=propagandă în faţa Domnului

Surpriza de proporţii nu a fost doar faptul că presa nu a avut acces în biserică. În timp ce „cerberii" comunitari încălcau cu seninătate legea, printre camerele de luat vederi s-a strecurat, liniştit şi zâmbitor, un membru PSD care, cu o cutie plină ochi de pacheţele, a început să le împartă prin biserică.

„De la primărie...", a zâmbit bătrânelul, complice, celor doi poliţişti. Uşa bisericii s-a deschis imediat (doar fusese adus aici de maşina consilierului local PSD Daniel Slăvescu!), iar omul şi-a făcut datoria. Numai că pachetele respective purtau, la fel de senin ca şi zâmbetul pesedistului, însemnele... PSD+PC. „Ei şi voi, ce contează de unde sunt... Luaţi dacă vreţi, nu mai contează", ne-a spus „zâmbăreţul". Poliţiştii comunitari au replicat că e Înălţarea şi că e dreptul oricui să împartă. Fireşte, chiar şi în sfânta biserică, dârz apărată cu piepturile lor.

{mos_ri:PSD,PC,pomana}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii