Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:46 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Executorii judecătoreşti se întâlnesc la Universitatea Ovidius

ro

06 Sep, 2012 01:00 1005 Marime text

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, în colaborare cu Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie, din cadrul Universităţii Ovidius organizează, în perioada 6-8 septembrie, Simpozionul internaţional „Procedura civilă - procedura execuţională civilă. Fundamente ale procesului civil în uniunea europeană".

În cadrul evenimentului se vor prezenta comunicări ştiinţifice de interes major, atât pentru legislaţia procesuală civilă comunitară, cât şi pentru cea din România, în cadrul celor două secţiuni. Dată fiind apropiata intrare în vigoare a Noului Cod de procedură civilă din România, acest eveniment poate evidenţia stadiul legislaţiei procesuale la nivel comunitar, dar şi progresul legislaţiei procesuale civile din România.

Au confirmat participarea Florin Moţiu, secretar de stat la Ministerul Justiţiei, Natalie Fricero, (Franţa) profesor la Facultatea de Drept din Nisa, director al Institutului de Studii Judiciare din Franţa, Anton Jongloed, (Olanda), profesor de drept la Universitatea din Utrecht, Ioan Leş, (România), profesor la Facultatea de Drept din Sibiu, fost ambasador al României, Leo Netten (Olanda), Marius Crafcenco, Preşedintele Uniunii Internaţionale a Executorilor Judecătoreşti, precum şi reprezentanţi ai Ministerului de Justiţie din România, personalităţi din SUA, Canada, Olanda, Franţa, Belgia, Coasta de Fildeş. Cu prilejul acestui simpozion internaţional, Facultatea de Drept, Ştiinţe Administrative şi Sociologie va încheia un parteneriat cu Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România. Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc pe astăzi, începând cu ora 09.00, în aula Bibliotecii Universitare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii