Halucinant! Mită cu chitanță la o Universitate din Timișoara. Cadrele didactice sunt încă în funcții de conducere
Halucinant! Mită cu chitanță la o Universitate din Timișoara. Cadrele didactice sunt încă în funcții de
16 Jun, 2025 15:08
ZIUA de Constanta
178
Marime text



Trei cadre didactice de la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, inculpate într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită și fals, continuă să ocupe funcții de conducere în instituție, deși sunt cercetate pentru colectarea de bani de la studenți și pentru deturnarea de fonduri europene.
Pe 19 iunie 2024 DNA a realizat un flagrant în biroul Mihaelei Moatăr, prodecană a Facultății de Inginerie și Tehnologii Aplicate, după ce aceasta a primit bani de la o studentă pentru „absențe”, scrie știripesurse.ro. Aceasta colecta sume între 100 și 400 de lei de la colegii săi pentru ca profesorii să le permită susținerea examenelor.
Imediat după plecarea studentei, procurorii au intrat în birou și au prins-o în flagrant cu banii – 1.300 de lei. Ancheta DNA avea să scoată la iveală o schemă extinsă de corupție în rândul cadrelor didactice, relatează pe larg Scoala9.ro.
Mihaela Moatăr, Petru Ioan Dragomir (șef de departament) și Carolina Ștefan (lector universitar) sunt inculpați pentru luare de mită și fals în înscrisuri, dar sunt în continuare angajați ai USVT. Nu mai țin cursuri, dar au normă de cercetare. Moatăr a fost prodecană până în martie 2024 și este membră a Senatului Universității, iar Dragomir rămâne șef de departament și membru în Senat.
Mita se încasa cu chitanță
Studenții care voiau să susțină examenele trebuiau să plătească bani justificați drept „contravaloarea absențelor”, deși în realitate, în multe cazuri, profesorii nu se prezentau la ore. Banii erau încasați în numele Institutului de Biotehnologia Plantelor – un ONG controlat de cadrele didactice, înființat acum aproape 30 de ani pentru proiecte educaționale.
Chitanțele emise aveau mențiuni precum „înscriere în asociație” sau „tragere simulator cinegetic”. Banii nu ajungeau în conturile universității, ci rămâneau în buzunarele profesorilor.
Fonduri europene deturnate
Procurorii anchetează și o schemă de fraudare a programului Erasmus. Profesorii declarau că participau la mobilități academice în străinătate, dar în realitate stăteau în România și depuneau documente false pentru a încasa diurne și bani de cazare.
Printre cei vizați se află și decanul Dorin Camen, actualmente prorector pentru relații internaționale și coordonator al Biroului Erasmus. Acesta este cercetat „in rem” pentru posibila folosire de documente false pentru obținerea fondurilor europene.
După descinderi, Moatăr, Dragomir și Ștefan au fost plasați sub control judiciar, cu interdicția de a se apropia de martori – aproximativ 100 de studenți. Cu toate acestea, cei trei s-au întors la facultate imediat după expirarea interdicțiilor, fiind colegi de holuri cu studenții martori.
„Nu au fost abuzatori sexuali, ci abuzatori psihici”, spune un profesor, sub protecția anonimatului, citat de Școala9.ro.
Ce spune universitatea
USVT susține că nu poate lua măsuri până la finalizarea anchetei, invocând prezumția de nevinovăție. Totodată, universitatea recunoaște că nu a transmis cazul la Consiliul Național de Etică.
În schimb, alte universități din țară au decis desfacerea contractului de muncă în cazuri similare.
Potrivit DNA, profesorii întocmeau pontaje false pentru ore de curs și laborator neefectuate, încasând ilegal salariile. Moatăr câștiga peste 11.600 lei/lună, Dragomir peste 10.000, iar Camen – peste 16.000 lei lunar.
Cercetarea științifică, o portiță legală
Deși nu mai predau, cei trei profesori au normă de cercetare. Universitatea a transmis că Moatăr are patru proiecte cu mediul extern, iar ceilalți doi câte unul, fără alte detalii.
Rectorul Cosmin Popescu a declarat că așteaptă soluția anchetei și că deciziile administrative, inclusiv promovarea lui Camen, au fost luate „în unanimitate”.
Deși DNA a pus în mișcare acțiunea penală împotriva unor profesori pentru luare de mită și fraudă cu fonduri europene, aceștia continuă să ocupe funcții în Universitatea de Științele Vieții din Timișoara. Instituția invocă prezumția de nevinovăție, în ciuda prevederilor propriei Cartei, care permite sancțiuni în caz de abateri grave. Ancheta continuă.
Citește și
Mitică Tuchilă, directorul DSVSA Tulcea, a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției la DNA! Ce măsuri au fost instituite, în cauză
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii