Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vanzarea terenurilor agricole din extravilanul localitatilor da batai de cap edililor

ro

15 Jun, 2006 00:00 496 Marime text

Serviciile de cadastru vor functiona si la nivelul administratiilor locale

# Primarii chiulesc la cursurile de pregatire pentru prevenirea dezastrelor * Primariile Constanta, Eforie si Tortoman nu si-au intocmit planurile de aparare impotriva inundatiilor

Primari, secretari de primarii si sefii institutiilor descentralizate au discutat ieri in sala mare a Prefecturii pe marginea problemelor curente cu care se confrunta autoritatile locale de la nivelul judetului.Seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Petre Trandafir, le-a cerut primarilor ca pana la data de 21 iunie sa constituie comitetele locale pentru situatii de urgenta in conformitate cu ordinul Ministerului Administratiei si Internelor. Trandafir i-a reclamat reprezentantului Guvernului in teritoriu faptul ca primarii si secretarii din judet convocati la Centrul de Pregatire pentru prevenirea dezastrelor de la Bacau nu s-au prezentat la cursurile de instruire.Planurile de aparare, curatenia pe cursurile de apa, schema hidrologica a cursurilor de apa si stabilirea benzii de inundabilitate a Dunarii si cursurilor interioare au reprezentat o alta tema sustinuta de directorul adjunct al Directiei Apelor Romane, Gheorghe Babu. Potrivit acestuia cu exceptia localitatilor Constanta, Eforie, Lipnita si Tortoman, toate celelalte municipii, orase si comune au intocmit planurile de aparare impotriva inundatiilor. Reprezentantul DADL a anuntat ca Executivul a aprobat refacerea digului din comuna Saraiu, grav afectata de inundatii si a dispus o analiza pe marginea oportunitatii refacerii pe un alt amplasament al stavilarului din localitatea Dunareni.Serviciul de cadastru, la primariiDirectorul Oficiului de Publicitate Imobiliara si Cadastru (OCPI), Stere Sponte le-a vorbit primarilor despre necesitatea introducerii serviciului de cadastru general la nivelul administratiilor locale. Masura este necesara pentru eficientizarea aplicarii legilor proprietatii, proces care nu poate fi efectuat fara efectuarea planurilor si masuratorilor cadastrale la zi. Dispozitia vizeaza in special administratiile locale din localitatile nou-infiintate, care sunt obligate sa intocmeasca Planul Urbanistic General, sa-l avizeze si apoi sa-l depuna intr-un exemplar la OCPI pentru inregistrare. Seful OCPI le-a atras atentia primarilor sa se aplece cu mai multa atentie asupra actelor de identitate si de stare civila a persoanelor sau mostenitorilor celor care revendica proprietati. Stere Sponte a declarat ca zeci de titluri de proprietate sunt modificate sistematic din cauza greselilor care apar in documentatiile depuse. Mai multi primari au ridicat problema vanzarii terenurilor agricole din extravilan, reclamand faptul ca acestea pot intra in circulatie doar pe baza avizului OCPI. Acestora li s-a recomandat sa adopte o hotarare de consiliu local in care sa se specifice conditiile in care pot fi instrainate terenurile si care sa fie luata in calcul de Oficiul de Publicitate Imobiliara si Cadastru la eliberarea avizului.Colaborarea primariilor cu Agentia de Plati si Interventii in Agricultura Constanta in cadrul actiunilor de verificare a parcelelor agricole, salubrizarea localitatilor, concursurile nationale de capacitate si admitere in licee si scoli profesionale, au fost alte subiecte aduse in atentia primarilor din judet.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii