Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unii candidaţi se ascund în spatele şefilor de partid, pe afişele electorale

ro

22 Nov, 2008 03:12 861 Marime text

mihai_lupu_04.jpg# Candidatul PNL din Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, Mihai Lupu, consideră că trebuie să se renunţe la campania negativă şi defăimarea contracandidaţilor

„În prag de alegeri, candidaţii unor partide şi-au făcut un obicei din a minţi populaţia cu promisiuni populiste şi fanteziste, fără legătură cu realităţile fiecărei localităţi din judeţ. Ei se ascund în spatele unor lideri, pe afişele electorale, în loc să se prezinte singuri în faţa electoratului, cu propriile programe şi proiecte de protecţie socială şi dezvoltare economică“.

„Aceşti candidaţi nu vor să le spună oamenilor că la data de 30 noiembrie se va vota uninominal, adică persoana şi nu lista de partid, cum era până acum. Nici la emisiunile televizate, nici în discuţiile directe cu cetăţenii, ei nu vorbesc despre ce pot face ei în folosul comunităţii. Vin cu poezia învăţată de la partid şi nici nu-i interesează că ceea ce spun nu se potriveşte deloc cu situaţia din Medgidia, Hârşova, Kogălniceanu sau comunele din jurul acestor oraşe“.

mihai_lupu_01.jpgAcestea sunt numai câteva dintre reacţiile constănţenilor faţă de modul în care înţeleg să-şi promoveze campania electorală candidaţii unor formaţiuni politice. De asemenea, oamenii acuză campania murdară a unor partide care încearcă să câştige voturi aruncând cu noroi în candidaţii altor partide. „În loc să ne spună ce vor face pentru noi dacă vor fi aleşi, ei îi înjură pe ceilalţi candidaţi, de parcă aşa ar creşte în ochii noştri“, susţine un tânăr din Medgidia.

Candidatul PNL la Camera Deputaţilor, în Colegiul numărul 2, Mihai Lupu, a fost de acord cu nemulţumirile oamenilor şi a spus că fiecare candidat ar trebui să arate ce poate face el pentru constănţeni. „Din păcate, însă, unii se ascund în continuare sub fusta liderilor de partid cu notorietate mai mare.  Dar populaţia ştie că nu acei lideri vor fi pe buletinul de vot, ci candidaţii care se ascund în spatele lor, pe afişele electorale“, a subliniat candidatul liberal.

El a mai spus că, din păcate, unii nu au renunţat nici acum la campania negativă şi încearcă să le câştige încrederea oamenilor prin defăimarea contracandidaţilor de la alte partide. „La aproape 20 de ani de la revoluţie, speram ca politicienii să înceteze cu minciunile populiste şi să le spună oamenilor adevărul,  fără a-şi denigra competitorii. Ar trebui dată o lege prin care să se interzică această bălăcăreală electorală, pentru că din această cauză a scăzut încrederea românilor în politicieni“, a menţionat Mihai Lupu.
Candidatul liberal a lansat, din nou, invitaţii publice către contracandidaţii săi de a veni să discute în faţa oamenilor despre proiecte concrete pentru fiecare oraş şi comună din Colegiul 2 Camera Deputaţilor.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii