Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimul termen pentru depunerea cererilor pe Legea 9 este 18 aprilie

ro

15 Mar, 2006 00:00 625 Marime text
Comisia judeteana de aplicare a prevederilor Legii 9/1998 referitoare la acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, a analizat si in intalnirea de ieri 59 de dosare. Doua dosare au fost respinse, deoarece solicitantii nu se regasesc pe listele Ministerului Afacerilor Externe si astfel nu pot face dovada faptului ca au detinut proprietati in Caliacra si Cadrilater. Pana in prezent, s-au primit aproximativ 4 000 de dosare, din care aproape jumatate au fost validate. Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor sustine ca la nivel national, Constanta ocupa locul doi, dupa Bucuresti, din punct de vedere al numarului cererilor de despagubire. Membrii comisiei pentru Legea 9 au anuntat ca termenul limita pentru depunea cererilor de despagubiri este 18 aprilie a.c. Totodata, comisia a trimis adrese la domiciliul solicitantilor care au dosare incomplete in vederea completarii acestora.Persoanele indreptatite ale caror cereri au fost solutionate de comisia centrala pot intra in posesia despagubirilor banesti daca isi deschid un cont unde comisia de la Bucuresti va vira suma respectiva. Despagubitii au dreptul legal sa atace suma stabilita de comisie, daca sunt nemultumiti de solutia data.Valoarea despagubirilor variaza in functie de proprietatea detinuta. Estimativ, pentru un hectar de teren agricol, solicitantul va primi suma de 84 de milioane de lei, pentru 1000 mp/intravilan aproximativ un miliard de lei, iar in cazul locuintelor, sumele variaza intre 500-600 milioane de lei, in functie de numarul de camere ale imobilelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii