Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Comanici, specialist in jocuri de culise

ro

24 Mar, 2005 00:00 1075 Marime text

PPRM, un partid aflat in cadere libera

Fostul consilier judetean al PRM, Gabriel Candidatu, actualmente membru al PPCD, este de parere ca liderul filialei locale a nou-infiintatului Partid Popular Romania Mare nu mai are trecerea de alta data in fata conducerii centrale a partidului * Candidatu sustine ca la alegerile din iunie 2004, Comanici a inscris pe listele pentru consiliile locale persoane fara adeziune politica

La inceputul lunii, conducerea Partidului Popular Crestin Democrat, filiala Constanta, anunta ca fostul consilier judetean PRM, Gabriel Candidatu, a aderat la doctrina crestin-democrata. Actualmente consilier local independent in comuna Cogealac, Gabriel Candidatu a explicat, ieri, intr-o conferinta de presa, motivele pentru care s-a inscris in PPCD si, totodata, cele pentru care s-a "lepadat" de partidul condus pana de curand de Vadim. Candidatu s-a inscris in PPCD deoarece aici a gasit o echipa noua, care se calauzeste dupa prevederile doctrinei de centru-dreapta.In ceea ce priveste motivele pentru care nu a mai dorit sa ramana in partidul care l-a trimis in urma cu mai multi ani in Consiliul Judetean Constanta, acestea vin sa confirme un lucru deja stiut de intreaga opinie publica: PPRM (fost PRM) este in prabusire libera. "Am plecat din PRM deoarece in acest partid exista in prezent un blocaj pe toate liniile", a motivat Candidatu.Noul crestin-democrat a tinut sa mentioneze faptul ca, asa-numita retragere a "tribunului" din fruntea PRM si schimbarea numelui formatiunii a fost una previzibila si reprezinta o noua incercare a lui Vadim Tudor de a recupera din imaginea pierduta pe maidanele politicii. "PRM, actualmente PPRM este, desi si-a schimbat numele, un partid uzat, in cadere libera, deoarece la nivelul judetului Constanta nu mai reprezinta nimic, nu mai are decat foarte putini membri. Acest partid a creat confuzie in randul electoratului constantean de prea multe ori pentru a mai fi crezut de acum inainte", a declarat Gabriel Candidatu. Acesta a adaugat faptul ca, sub aripa "calauzitoare" a presedintelui Radu Comanici, PRM nu a facut nimic altceva decat "jocuri de culise", precum cel de la alegerile locale, de a inscrie pe listele pentru consiliile locale persoane fara adeziune politica.Nici Comanici nu este, in opinia lui Candidatu, o persoana cinstita, deoarece sub conducerea lui "in judet a existat si exista inca numai dictatura". Prin actiunile sale, presedintele PPRM Constanta se pare ca a deranjat mai multi lideri nationali ai partidului, drept pentru care, Comanici nu se mai bucura de sprijinul si increderea conducerii actuale a formatiunii.Acest lucru a reiesit si la Plenara Judeteana a PPRM de la sfarsitul saptamanii trecute, cand actualul presedinte al partidului, Corneliu Ciontu, si-a exprimat nemultumirea fata de activitatea filialei conduse cu atata "sarguinta" de Radu Comanici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii