Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:12 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Mangalia, intre etajul lui Tusac si cel al lui Minca

ro

27 Jan, 2010 01:30 2768 Marime text
cap_3.jpgPrimăria Mangalia s-a „rupt" în două, odată cu revenirea edilului Mihai Claudiu Tusac

De luni, există primăria „etajului I", adică aceea a lui Mihai Claudiu Tusac, unde intri numai „invitat" sau pe bază de cartelă (valabilă numai pentru angajaţi şi consilieri locali) şi primăria „etajului al II-lea", adică aceea a viceprimarului Ion Mincă, unde accesul este liber.

MangaliaPrimaria.jpgIon Mincă este la muncă de la primele ore ale dimineţii. Acesta nu şi-a primit, deocamdată (deşi termenul este impropriu, Mincă fiind viceprimar de... exact un an de zile) atribuţiile ce îi revin prin dispoziţia primarului. „Eu încă mai aştept, important este să se facă odată treabă", spune Mincă. Acesta a mai adaugă faptul că, orice cetăţean care, la poarta primăriei, solicită să urce la „etajul al II-lea", locul unde se află biroul viceprimarului Mangaliei, are dreptul să nu prezinte nici buletinul şi nici să nu îi fie îngrădit accesul. „Ştiu că la etajul I nu e aceeaşi regulă, că s-a revenit, odată cu venirea lui Tusac înapoi în primărie, la vechea «normalitate», aceea de oprire a cetăţeanului la intrare. La mine se intră fără buletin, fără cartelă".
Regulă complet diferită la primul etaj al instituţiei, la care cetăţenii au acces numai pe bază de invitaţie şi de trecere a datelor din buletin în „condica" de la poartă. În fericitul caz în care mangaliotul de rând are undă verde, îi sunt luate datele de pe buletin şi, bonus este însoţit de poliţistul de serviciu până la uşa funcţionarului solicitat - sau chiar a primarului - pentru că numai „Cerberul" are cartelă de acces. Regulile nu sunt „inventate" acum, ci sunt aceleaşi pe care le-a găsit în primărie actualul viceprimar, Ion Mincă, la venirea sa pe fotoliul de edil interimar, în luna decembrie.
Veste bună pentru consilierii - cei zece - de opoziţie: aceştia şi-au primit cartelele de acces în primărie. Mai mult, se pare că mai au un motiv să jubileze: nu le mai sunt cerute actele de identitate la poarta instituţiei. Însă, afirmă aceştia, faptul că au cartele nu îi încălzeşte deloc, pentru că la edilul local se intră, chiar şi în cazul lor, numai pe bază de... invitaţie şi numai însoţiţi de gardian.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 08 Feb, 2010 12:58 faceti ceva cu locuintele ieftine
  • mangaliot civic 28 Jan, 2010 08:48 don primar ..atentie sporita la iorgus care si-a bagat slugile in toate partidele locale...unde se trag sforile mangaliei....nu mai sant partide cu discenamint si libertate ele sant subordonate prin alesii lor la oala lui iorgus...care la rindul lui sa plimbat cu interes sporit de la un partid la altul
  • cetatean 27 Jan, 2010 14:19 dupa alegeri a scos usa de la birou si a atirnato pe primarie,acm sa pus sapte si cu cartela si cu politisti comunitari
  • Uite cine vorbeste 27 Jan, 2010 07:50 la Minca se intra doar cu plicu de spaga