Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima intrunire din coalitie, dupa atacurile PSD

ro

22 Jun, 2009 16:43 1018 Marime text
Partenerii de Coaliţie s-au întâlnit, astăzi, pentru prima dată după scandalul înregistrărilor de la Comitetul Naţional al PSD, în care social-democraţii i-au atacat dur pe partenerii de la PD-L. 

Anterior şedinţei coaliţiei, liderii PD-L, Emil Boc, Vasile Blaga, Theodor Stolojan, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Gheorghe Pogea şi Roberta Anastase, au avut o întâlnire în biroul acesteia din urmă, iar după aceasta au urcat la sala grupului PSD, unde se aflau deja, din partea social-democraţilor, Dan Nica, Liviu Dragnea, Ion Toma şi Viorel Hrebenciuc.  În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse, vineri, de liderii PSD, niciun lider democrat-liberal nu a vrut să facă vreun comentariu.

Ţinta atacurilor PSD de vineri au fost, pe rând, Traian Băsescu, Emil Boc, Radu Berceanu, Gheorghe Pogea şi Vasile Blaga.

În cadrul şedinţei de astăzi urma să fie dezbătută moţiunea de cenzură cu privire la asumarea guvernamentală pe Coduri, care urmează să fie depusă de PNL. 

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi au fost dosarele lui Adrian Năstase. Dosarele se vor afla, din nou, pe masa deputaţilor, miercuri, odată cu cererea de reluare a votului în dosarul Zambaccian depusă de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Geaonă a absentat de la întrunire, fiind plecat într-o vizită oficială în China. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii