Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta, de partea senatorului Mazare „Voi lua pozitie cand va fi evident ca e abuz politic"

ro

13 Apr, 2010 03:00 1167 Marime text
cap_4.jpgPrezent ieri la discuţia zilnică cu cititorii Hotnews, liderul social-democraţilor, Victor Ponta, întrebat de un cititor despre viitorul unor membri de seamă ai organizaţiilor judeţene din ţară care afectează imaginea partidului, printre cei „pătaţi" aflându-se şi senatorul Alexandru Mazăre, a încercat să-şi apere colegii, evitând un răspuns clar în acest sens.

La întrebarea unuia dintre cititorii Hotnews, vizavi de posibila ridicare a imunităţii parlamentare a senatorului Alexandru Mazăre în cazul în care acest lucru îi va fi solicitat, liderul PSD a precizat că nu există imunitate parlamentară decât pentru arestare. „În principiu, orice politician trebuie să meargă în faţa unor judecători. Voi lua poziţie doar atunci când va fi evident că e vorba de un abuz politic", s-a apărat Ponta în răspunsul transmis.

colaj_1.jpgCât despre o eventuală curăţenie în interiorul partidului dar şi o strategie de schimbare a imaginii PSD-ului, pătată de anumiţi lideri importanţi de organizaţii judeţene, printre care sunt amintiţi şi primarul Constanţei, Radu Mazăre dar şi şeful CJ Vrancea, Marian Oprişan, Ponta a menţionat că acest lucru se poate face prin aducerea în prim plan a unei noi societăţi şi a unui nou sistem social şi economic pentru România în 2012 - 2014. „Aceste mijloace pot fi accesate doar prin proceduri transparente şi democratice, nu doar prin decizia mea de a-l îndepărta pe X pentru a-l aduce pe Y. De la cei pe care i-aţi enumerat, aş vrea să iau toate lucrurile bune şi să evit să fac greşelile pe care ei le-au făcut", transmitea, evitând nume şi date concrete, liderul social-democraţilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii