Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:56 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nepăsarea autorităţilor care spun că nu au bani Controale la podurile IPMC şi Butelii

ro

09 Oct, 2010 00:00 1043 Marime text
8_control_pod_-_gigi_chiru.jpgInspectorii ITC Constanţa au efectuat, la începutul acestei luni, un nou control la podul IPMC, pentru a vedea dacă autorităţile locale au luat act de avertizările Inspectoratului de Stat în Construcţii Sud-Est Constanţa de la mijlocul acestei veri. La faţa locului însă, nimic schimbat de la ultimul control efectuat, ba mai mult, problemele la podul IPMC, dar şi la cel de la Butelii, se agravează pe zi ce trece. 

Chiar dacă, începând cu 8 iulie, primarul Radu Mazăre a impus restricţie pe podul Filimon Sârbu, cunoscut ca şi podul de la IPMC, dat fiind faptul că acesta nu mai prezintă siguranţă pentru circulaţia TIR-urilor, de o perioadă bună maşinile de mare tonaj au început să circule din nou pe acest traseu. Autovehiculele grele cu masa mai mare de 7,5 tone erau obligate să folosească o rută ocolitoare, care implica circulaţia pe podul Cumpenei, cunoscut ca podul de la Butelii. La acel moment, Inspectoratul de Stat în Construcţii Sud-Est Constanţa a somat autorităţile locale să efectueze în cel mai scurt timp lucrări de reparaţie la acest pod, însă nici până acum acestea nu au fost realizate. Primarul Radu Mazăre susţinea atunci că nu are bani să-l repare, cu atât mai mult cu cât podul respectiv este folosit nu numai de tirurile din municipiu, ci mai ales de cele din ţară. 

Inspectorul-şef al ITC Constanţa, Gigi Chiru, ne-a declarat, în ceea ce priveşte podul de la IPMC, că cel vechi este abandonat fără a se continua reparaţiile, iar lucrările realizate nu sunt conservate, aflându-se într-un avansat stadiu de degradare. „Podul nou se încadrează în clasa tehnică IV - stare nesatisfăcătoare şi nu beneficiază, aşa cum cere expertiza, de urmărire specială care să ne indice dacă starea de degradare a podului este de natură să pună în pericol folosirea acestuia“, a mai adăugat inspectorul-şef al ITC Constanţa, Gigi Chiru.  

Fisuri şi crăpături şi la Podul de la Butelii

Mai mult, nici podul de la Butelii nu mai prezintă garanţii în ceea ce priveşte traficul greu care a fost deviat pe această rută. Inspectorii ITC care au mers şi au verificat la începutul acestei luni starea podului de la Butelii au constatat că şi acesta prezintă fisuri şi, chiar dacă se încadrează în clasa tehnică II - stare bună, materialul din care sunt alcătuite suprastructura şi infrastructura prezintă un început de degradare cu defecte şi deteriorări vizibile. „Prin devierea traficului pe podul de la Butelii, acesta a început să prezinte fisuri şi crăpături ale îmbrăcămintei rutiere. Am acordat un nou termen, după care vom aplica sancţiuni. Sperăm că autorităţile locale vor înţelege şi îşi vor îndrepta atenţia asupra acestei construcţii“, a mai adăugat Gigi Chiru. Inspectorii ITC au dat termen de luare a măsurilor în ceea ce priveşte cele două poduri data de 31 octombrie. Până la această dată, autorităţile locale ar trebui să ia toate măsurile necesare care se impun în astfel de cazuri începând cu urmărirea de urgenţă de către un specialist a obiectivelor. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii