Mazare, pune prin Nemirschi, mana pe Delta Dunarii
Mazare, pune prin Nemirschi, mana pe Delta Dunarii

Liviu Mihaiu,
actualul guvernator al Deltei, va fi
înlocuit din funcţie printr-o decizie a premierului, la propunerea ministrului
mediului.
După aproape jumătate de an în funcţia de guvernator al Deltei lui Liviu Mihaiu i se pregăteşte debarcarea. Conform legii, numirea în această funcţie se face prin decizie a premierului, la propunerea ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. După cum relatează Mediafax, până la acest moment Mihaiu nu a putut fi contactat pentru a da detalii legate de schimbarea sa iar sursele citate nu au putut preciza cine îi va lua locul la conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
După ce a fost numit în funcţie la 18 septembrie 2008, Mihaiu s-a lăudat că preia postul de guvernator al Deltei Dunării cu gândul de a face tot ceea ce nu au făcut cei pe care, timp de cinci ani, i-a criticat. Jurnalistul a promis la acel moment că va face tot ce îi va sta în putinţă să „nu-i dezamăgească pe cei care au fost entuziasmaţi de numirea sa în acel post". „Păi, dacă am lăsat familia şi peştişorul de aur din presă, mă duc acolo să reuşesc", declara Mihaiu la numirea sa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Spy 10 Feb, 2009 18:37 Din cate stiu.. tata lu Mazare a fost Seful Gospodariei Agricole de Partid din Delta Dunarii pe vreme lui Ceausescu. De aici si marea dragoste a lui Mazare pentru apa. Asa a povestit el Si mama... a fost secretara in Ministerul Invatamantului, la Suzana Gadea adica beizadea de comunisti.. de aia se da acun mare Che Guevara???