Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 21 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare nu reduce personalul

ro

23 Jan, 2009 20:46 911 Marime text
Chiar dacă în urmă cu două zile, la nivel central s-a decis reducerea cu 20% a personalul aparatului birocratic existent la nivelul administraţiei publice centrale, primarul Radu Mazăre a declarat că la nivelul municipiului Constanţa nu există nici un pericol în acest sens. 

„La noi, în administraţia locală nu se impune să fac acest lucru, eu nu resimt în bugetul administraţiei locale o scădere dramatică ca şi încasări astfel încât ca să fim nevoiţi să dăm oameni afară", a completat primarul. Mai mult, la nivelul primăriei, există după spusele edilului un deficit de personal. „Noi nu avem oameni care să ocupe anumite funcţii, pentru că nu i-am găsit pe aceştia. Avem puţini oameni raportat la volumul de lucru pe care îl avem".

Motivul pe care edilul l-a adus lipsei de specialişti în primărie este acela al remuneraţiei mult prea mărunte pentru responsabilităţile care le revin celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţia sa: „În primărie aş mai avea nevoie de 100 de oameni pentru că până acum aceştia nu au venit la anunţurile de angajare".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii