Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mangalia ar putea ramane in colaps, pana la finele anului

ro

28 May, 2009 02:33 1019 Marime text

Mâine, locuitorii Mangaliei vor afla dacă merg la vot sau nu pentru a-şi alege, încă o dată în mai puţin de un an, consilierii locali. Asta în cazul în care greoaia funcţionare a instanţei nu va „oferi" un răgaz nedorit de cetăţenii oraşului şi nu va pronunţa o... amânare în cazul dizolvării Consiliului Local Mangalia, cerută de primarul Mihai Tusac.

Mangalia are, la ora actuală, trei posibilităţi de a reintra în normalitate. Merge la vot îşi realege cei 19 consilieri locali, în cazul dizolvării, sau rămâne cu aceiaşi zece „oponenţi" ai primarului (dacă, între timp, numărul acestora nu a crescut), dacă instanţa decide că aleşii care au condus oraşul dintr-o şedinţă extraordinară în alta au susţinut întâlnirile în mod legal. În acest din urmă caz este posibil ca, după cum afirmă dr. Viorel Oleniuc, liderul liberalilor din Mangalia, primarul Tusac, să fie cercetat penal pentru abuz în serviciu.

În varianta în care justiţia va amâna judecarea dizolvării, oraşul va fi, în continuare, blocat. Consilierii locali, care nu mai doresc să se întrunească în şedinţe extraordinare şi care aşteaptă pronunţarea tribunalului, nu vor mai adopta niciun fel de proiecte pentru cetăţenii Mangaliei.

Primarul nu poate repartiza terenuri sau locuinţe!

La rândul său, ca şi în cazul dizolvării, când, timp de trei luni, ar urma să conducă singur oraşul, primarul are mâinile legate. Potrivit Legii 215, acesta nu poate adopta niciun fel de proiect de hotărâre care reprezintă apanajul Consiliului Local! Nu va putea aproba niciun fel de cheltuială suplimentară, întrucât primăria funcţionează pe bugetul de anul trecut, nu va putea aproba taxele şi impozitele locale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii, strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, nu va putea vinde, concesiona sau închiria bunurile din domeniul public al oraşului.

Tot de atribuţiile stricte ale Consiliului Local şi, deci, de care nu se va putea „atinge" edilul localităţii, până la pronunţarea definitivă a instanţei, mai ţin educaţia, serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială, dar şi repartizarea de locuinţe sociale şi alte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa, construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa.

Prin urmare, timp de trei sau mai multe luni de zile, în urma războiului surd dintre consilieri şi primar, locuitorii Mangaliei sunt cei ce vor avea de suferit cel mai mult, mai ales că repartiţia de locuinţe (fie ele şi ieftine) sau de terenuri reprezintă una dintre cele mai acute probleme ale momentului în sudul litoralului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii