Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Costinesti inca nu iese numaratoarea

ro

11 Jun, 2004 00:00 740 Marime text

Duminica se reia votarea

In cadrul unei sedinte publice desfasurate pe 8 iunie, Biroul Electoral Central a dispus anularea alegerilor locale de la Costinesti si repetarea scrutinului * Turul I se va desfasura in aceasta duminica # BEC a solutionat sesizarea formulata de un reprezentant al Partidului Social Democrat * Inaintea plangerii depuse de PSD, candidatul PNL, Ilie Vladu, a formulat mai multe reclamatii cu privire la incalcarea Legii electorale * Tot Vladu a fost cel care a sesizat lipsa a 50 de buletine de vot, incident care a condus la intreruperea timp de o ora a procedurii de votare

Cea mai flagranta incalcare a Legii electorale de pe raza judetului Constanta s-a inregistrat, fara nici o urma de indoiala, in localitatea Costinesti, unde au fost descoperite in urna de vot mai multe buletine decat numarul alegatorilor care se prezentasera efectiv la vot. In urma sesizarii primite din partea unui reprezentant al Partidului Social Democrat, Biroul Electoral Central a hotarat anularea in totalitate a alegerilor autoritatilor administratiei publice locale de la 6 iunie din Circumscriptia electorala nr. 29. De asemenea, BEC a dispus repetarea scrutinului pentru data de 13 iunie. Deciziile BEC au fost pronuntate intr-o sedinta publica desfasurata pe data de 8 iunie. Sesizarea formulata de Marin Bortea, reprezentant al PSD Constanta, a fost depusa pe data de 7 iunie si a fost inregistrata la Biroul Electoral Central sub numarul 605/C/07.06.2004. Bortea solicita repetarea scrutinului din Circumscriptia electorala 29 Costinesti, invocand comiterea unor nereguli de natura sa afecteze rezultatul alegerilor din aceasta unitate. BEC a examinat plangerea si actele depuse, constatand incalcarea prevederilor legale. In conformitate cu articolul 33, litera H, din Legea 67/2004, BEC a verificat informatia, stabilind ca pe data de 6 iunie, in jurul orelor 17.00-18.00, in timpul operatiunii de votare din cadrul sectiei 1, circumscriptia Costinesti, s-au semnalat mai multe nereguli. Biroul Electoral Comunal a stabilit ca numarul buletinelor de vot utilizate era mai mare cu 64 decat numarul alegatorilor care se prezentasera efectiv la vot. Biroul Comunal a intocmit in acest sens un proces-verbal de constatare. Dupa inchiderea votarii, cu ocazia numararii voturilor exprimate s-a constatat ca in urna se afla 1392 de buletine, desi numarul persoanelor care se prezentasera in acea zi la vot fusese de 1347, existand astfel o diferenta nejustificata de 45 de buletine in plus. Luand act de aceasta problema si neputand finaliza procesul-verbal de centralizare, Biroul Electoral al Circumscriptiei 29 Costinesti a inaintat dosarul cu procesele-verbale de constatare Biroului Electoral al Circumscriptiei judetene Constanta. In baza prevederilor art. 33 lit. H din Legea 67/2004, BEC era singura institutie care avea autoritatea de a solutiona sesizarile privitoare la frauda electorala, putand dispune anularea alegerilor dintr-o circumscriptie. In astfel de cazuri, legea spune ca se poate dispune repetarea scrutinului care are loc in termen de cel mult doua saptamani de la constatarea fraudei. In acceptiunea legii, constituie frauda electorala orice incalcare a normelor privind votarea, prin manopere care pot afecta rezultatul alegerilor si atribuirea mandatelor. Intrucat la Costinesti stabilirea rezultatelor si atribuirea mandatelor nu s-au putut derula in mod corect (numarul de voturi exprimate fiind mai mare decat cel al votantilor reali), BEC a dispus anularea alegerilor locale si repetarea scrutinului la data de 13 iunie. Prin hotararea emisa pe 8 iunie, BEC a sesizat si organele de urmarire penala pentru a ancheta faptele petrecute la Costinesti.

Alegeri cu bucluc

Campania electorala de la Costinesti s-a desfasurat fara mari probleme, dar situatia avea sa se schimbe tocmai in ziua sufragiilor locale. Ilie Vladu, candidatul PNL, a fost cel care a sesizat ca dintr-un teanc lipsesc 50 de buletine, fapt ce a dus la intreruperea timp de o ora a alegerilor. La numaratoarea finala, desfasurata la sfarsitul votarii, s-a constatat ca numarul buletinelor aflate in urne era cu 64 mai mare decat cel al persoanelor care isi depusesera efectiv sufragiul. Ieri, dintr-un comunicat de presa remis de BEC reiese ca in urne erau cu 64 de buletine de vot pentru primari peste numarul de votanti. Dupa cum este cunoscut, prima sesizare era facuta cu privire la 50 de buletine lipsa din totalul de 2000 cate fusesera repartizate. Dupa deschiderea urnei, 42 de buletine au fost gasite in interior nestampilate si firesc era ca doar opt sa fie stampilate pentru a nu fi depasit numarul celor 2000 primite la circumscriptie. Iata ca, dupa socoteala BEC, ar trebui ca alte 14 buletine sa fi aparut in plus si sa fi fost si stampilate. Exista doua variante: ori cineva a mai avut buletine in plus fata de cele 2000 si le-a stampilat, iar mai apoi le-a introdus in urna, ori socoteala a fost gresita.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii