Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorii verifica legalitatea constructiei din parcul Sanatoriului Mangalia

ro

16 Dec, 2009 01:08 1672 Marime text
cap3.jpgDupă ce în repetate rânduri locuitorii oraşului Mangalia au protestat faţă de lucrările de amenajare a unui foişor pentru vârstnici exact în mijlocul parcului din faţa Sanatoriului Balnear Mangalia, ieri, şeful Inspectoratului Teritorial de Construcţii, Gigi Chiru a dispus, în urma plângerii şefului Poliţiei din Mangalia, Nicolae Pescaru, efectuarea unui control amănunţit la direcţia Administrare Domeniul Public şi Privat din cadrul Primăriei.

Din primele constatări ale inspectorilor delegaţi cu soluţionarea acestei probleme s-a constatat că respectiva construcţie, care ocupă aproape o cincime din suprafaţa parcului, nu are avizele necesare pentru spaţiul pe care este construită, iar destinaţia iniţială nu este cea de acum de la faţa locului. Respectiva construcţie se află direct pe spaţiul verde, are fundaţie turnată din beton dar şi dotări noi: termopane, LCD şi un aparat pentru cafea. Practic, exact destinaţia unui foişor pentru bătrâni, aşa cum este la Constanţa. De altfel, în afara vârstnicilor, alte categorii de persoane nu au voie să pătrundă în interiorul foişorului, pentru că spaţiul delimitat este păzit cu stricteţe de angajaţii Poliţiei Comunitare. La începutul verii, zece consilieri din cei 19 ai Consiliului Local Mangalia, împreună cu deputatul Zanfir Iorguş, au depus o plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, Vasile Dumitru, referitoare la această construcţie.

mangalia_foisor.jpgDacă iniţial plăcuţa care trebuia să existe la locul construcţiei nu era afişată, ulterior, după mitingul de protest, aceasta a apărut ca prin minune: „Club pensionari, pavilion de vară", numărul autorizaţiei 6/18.01.2008.

Revenind, reprezentanţii ITC Constanţa au găsit la faţa locului o suprafaţă construită de 140 de metri pătraţi, spre deosebire de 51 cât erau trecuţi în acte. „S-a ieşit din cadrul autorizat şi deşi ar fi trebuit să fie o scenă de spectacole s-a constatat că acolo este altceva. S-au mai dispus alte controale în urma cărora s-a decis suspendarea lucrărilor, însă această decizie nu a fost luată în seamă", a susţinut Chiru. Acesta a mai precizat faptul că vor fi verificate toate dosarele referitoare la lucrările de construcţii din cadrul Direcţiei Administraţia Domeniului Public şi Privat din primăria Mangalia şi nu este exclus ca reprezentanţii acesteia să facă obiectul unui dosar penal.

{mos_ri:Sanatoriului Balnear Mangalia,Gigi Chiru} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii