Hasotti a intrat in disputa cu premierul Nastase
Hasotti a intrat in disputa cu premierul Nastase
08 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
610
Marime text

Presedintele PNL Constanta a cerut Guvernului sa nu mai vanda iluzii in privinta Raportului de tara
In replica, purtatorul de cuvant al Departamentului pentru relatia cu Parlamentul afirma ca solicitarea deputatului PNL Puiu Hasotti nu are acoperire juridica
Deputatul PNL si presedintele organizatiei liberale locale, Puiu Hasotti, a cerut ca Guvernul sa vina in Parlament, in termen de 30 de zile, pentru o dezbatere ampla asupra problemelor negative continute in Raportul de tara. In opinia lui Hasotti, Executivul ar trebui sa prezinte, cu acea ocazie, si o strategie vizand remedierea acestor aspecte negative. El considera "periculoasa" campania de presa declansata de primul-ministru, care creeaza "o imagine idilica, paradisiaca" asupra Raportului de tara si asupra stadiului integrarii in UE. Deputatul liberal constantean a cerut Guvernului sa "nu mai vanda iluzii" si sa nu mai confiste, in sfera PSD, procesul de integrare europeana.Potrivit Raportului de tara prezentat, miercuri, de Comisia Europeana, Romania poate fi considerata ca o economie de piata functionala din momentul in care progresele deosebite inregistrate pana acum vor fi continuate in mod decisiv. In replica, purtatorul de cuvant al Departamentului pentru relatia cu Parlamentul, Ionut Carjan, afirma ca solicitarea deputatului PNL Puiu Hasotti ca Guvernul sa vina, in termen de 30 de zile, in fata Parlamentului "pentru a initia o dezbatere ampla privind aspectele negative care sunt cuprinse in Raportul de tara" nu are acoperire juridica. Departamentul pentru relatia cu Parlamentul l-a informat pe deputatul liberal ca, potrivit art.111 alin.(1) din Constitutia revizuita, Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. Prin urmare, pentru ca membrii Guvernului sa se prezinte in Parlament, asa cum doreste deputatul Puiu Hasotti, solicitarea trebuie sa provina din partea Camerei Deputatilor sau din partea unei comisii parlamentare, prin intermediul presedintelui acesteia. Pentru a-si sustine punctul de vedere legat de nelamuririle politicii Executivului, deputatul PNL Puiu Hasotti poate adresa Executivului o interpelare, in temeiul art.112 din Constitutia revizuita.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii