Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:56 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Udrea promite sprijin turismului de pe litoral

ro

01 Mar, 2010 03:51 1154 Marime text

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a aflat, pentru două zile, în sudul litoralului românesc. Dacă sâmbătă, Elena Udrea a vizitat localităţile Agigea, Eforie şi Techirghiol, duminică ministrul a fost prezent, încă de la primele ore ale dimineţii, la Limanu, 2 Mai, Vama Veche şi Mangalia.

Vizita ministrului la 2 Mai a început încă de la orele 7.30, în compania prefectului Claudiu Palaz şi a continuat, către celelalte staţiuni, până aproape de prânz. La 2 Mai - Vama Veche, Elena Udrea a sesizat starea deplorabilă a falezei, afirmând că va face un „lobby" intens la Ministerul Mediului pentru alocarea de fonduri pentru consolidarea acesteia. De asemenea, administraţia de aici intenţionează realizarea unui port pescăresc, dar şi continuarea asfaltărilor, având tot sprijinul ministrului Udrea.

La Mangalia, Elena Udrea a promis că va susţine proiectele cu mari şanse de realizare şi aflate deja în diferite stadii de derulare: reabilitarea tramei stradale, reabilitarea sistemului de irigaţii din staţiuni, reabilitarea iluminatului public. În cadrul proiectelor de viitor s-au înscris reabilitarea Parcului „Diana", realizarea unui pavilion expoziţional, continuarea proiectului de construcţii de locuinţe prin ANL, reabilitarea falezei dintre Portul Turistic şi Complexul „Paradiso", dar şi amenajarea unui teren de golf, însă nu în locaţia propusă de primărie (pe amplasamentul celui mai mare parc al oraşului, cel de la Sanatoriul balnear), ci într-o altă zonă, ce urmează să fie identificată de autorităţi.

O altă problemă luată în discuţie a fost promovarea staţiunilor din sudul litoralului românesc, prin organizarea evenimentelor de anvergură, precum Festivalul Callatis (cel mai mare festival din ţară, devenit brand al Mangaliei, organizat în luna august, pe scena-scoică din Portul Turistic), Lumină de la Malul Mării (sărbători pascale) şi Freedom Dayz (1-2 mai, Neptun).

Ministrul a străbătut o bună parte a staţiunilor pe jos, pentru a identifica şi starea actuală a litoralului. Construcţii haotice, puzderie de chioşcuri prost amplasate, plaje pline de mizerie, cam aceasta a fost „oferta" sudului litoralului în perioada extrasezonului. Ministrul a promis că toate cererile primarilor din zonă vor fi analizate pentru viitoare proiecte în parteneriat cu ministerul pe care îl conduce.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii