Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Decesul lui Mircea Stanescu - o veste socanta si de necrezut"

ro

06 Jan, 2009 16:42 1256 Marime text

# Mircea Stănescu avea 39 de ani, fiind născut în 17 iunie 1969.

  - CV Mircea Stănescu

Decesul lui Mircea Stănescu, găsit mort luni seară în locuinţa sa, este o "veste şocantă şi de necrezut", a declarat pentru MEDIAFAX Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, unde fiul lui Sorin Roşca Stănescu era membru. "O veste şocantă şi de necrezut despre un coleg modest şi cu o timiditate autentică. Am pierdut un confrate care îşi căuta prin scris sinele şi o linişte în faţa agresiunii din lumea jurnalisticii şi a politicului. Plănuia un festival de poezie la Tulcea, dar timpul şi destinul lui Mircea Stănescu n-au mai fost să fie cu literatura şi viaţa", a spus Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România.

Mircea Stănescu era membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002. El este autorul mai multor volume tratând subiecte politice precum "Mass media şi dezastrul PDSR", "NATO şi desovietizarea României", "Ruleta NATO" sau "Integrarea europeană". Printre volumele de poezie scrise de Mircea Stănescu se numără "Întoarcerea calului troian".

Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, implicat într-un accident rutier petrecut în circumstanţe neclare, la sfârşitul anului trecut, s-a sinucis luni seară, împuşcându-se, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Mircea Stănescu, fost deputat PSD, urma să fie citat pentru audieri în legătură cu implicarea sa în accidentul de la sfârşitul anului trecut în data de 12 ianuarie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii