Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:39 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conservatorii ne pregatesc cateva surprize

ro

23 Aug, 2008 00:00 543 Marime text

Se pare ca reuniunea Scolii de Vara a PC-istilor nu va fi o simpla intalnire, cu prezentari plictisitoare si membri veniti de prin toate colturile tarii, nerabdatori sa sara cat mai repede in piscina de langa sala de conferinte.

Deputatul conservator Vlad Hogea, prezent si el la intalnirea sefilor de filiale din tara si a presedintilor de organizatii de tineret, ne-a declarat ca duminica vor fi facute publice cateva surprize, "bombe", dupa cum s-a exprimat PC-istul. Cat despre ceea ce reprezinta aceste "surprize", deputatul nu a vrut sa ne dezvaluie nimic: "Nici nu va asteptati. Momentan, nu va comunic nimic". Nici macar despre zvonul de zilele trecute, eventualele cooptari ale unor organizatii PRM la PC si chiar a liderului PRM, Dan Rahau, nu a dezvaluit nimic. "Sa va asteptati la orice, exista posibilitatea sa facem ceva in acest sens", a completat acesta.

Oaspetii de seama, la ceas de lauda

Oameni de vaza ai partidului, de la nivel central, isi vor face simtita prezenta la aceasta Scoala de Vara: Mircea Geoana, Codrut Seres ori Cristian Popescu Piedone. "Se vor discuta lucruri importante, serioase pentru viitorul nostru politic", a declarat Ion Minca, liderul judetean al conservatorilor. In ceea ce priveste programul celor doua zile, Hogea ne-a declarat ca va fi un program incarcat, cu prezentari de interes public si dezbateri pe teme actuale. In fond, va fi o abordare teoretica a ceea ce reprezinta conservatorismul in contextul actual, social si istoric. Reuniunea va debuta cu un mesaj de salut din partea presedintelui PC, Dan Voiculescu, urmat de mesajul deputatului Nicu Banicioiu. Prima parte a discutiilor il va avea ca moderator chiar pe deputatul Hogea. Insusi presedintele PSD, Mircea Geoana, va intregi randurile conservatorilor, avand ca tema in discurs lucrarea "Romania o republica europeana si moderna". Va urma prezentarea prof. univ. dr. Laurentiu Vlad, intitulata "Conservatorism politic, istorie si actualitate", precedata de punerea pe tapet a ofertei de guvernare PSD-PC, prezentata de senatorul Codrut Seres, secretar general al PC, si de vicepresedintele partidului, Maria Grapini. Cea de-a doua serie a discutiilor va fi moderata de Liliana Minca, vicepresedinte in randurile conservatorilor. Vor lua cuvantul Sabin Cutas, care va vorbi despre "Activitatea politica a PC", urmat de cateva lectii de administratie publica date de Eugen Durbaca, presedintele PC Galati, "PC in administratia publica". Chiar Cristian Popescu Piedone, noul primar al sectorului 4 Bucuresti, le va da mai-marilor din PC exemple in ceea ce priveste "Construirea brandului politic". Discutiile vor fi incheiate de vicepresedintele Marius Marinescu si de Ioan Tundrea. La ceas de seara, cum le sta bine sfatuitorilor, va avea loc sedinta Biroului Executiv Central al partidului, care ii va reuni pe liderii celor aproape 25 de organizatii prezente. Chiar daca erau asteptati toti cei 35 de lideri ai organizatiilor judetene, se pare ca vacanta "i-a impiedicat" sa se alature delegatiei prezente la Saturn. Prima sesiune a Scolii de Vara va culmina cu o conferinta de presa, maine, la ora 11.00, unde se pare ca vor fi dezvaluite chestiuni interesante. Sa vedem acum cat de interesante, data fiind activitatea stagnanta a conservatorilor de la alegerile locale incoace.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii