Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clericii din Mangalia vor sediu la fosta Trezorerie

ro

30 Jun, 2010 03:20 1321 Marime text

„Nu se poate să îşi bată joc de preoţi, este scandalos! Suntem peste 60 de clerici, la care se adaugă personal civil, nu putem fi plimbaţi cu cortul pentru câţiva membri ai unui partid pe cale de dispariţie!" - aşa suna lamentarea, mai mult sau mai puţin pioasă, a părintelui protopop Iulian Rotaru, în momentul în care consilierii locali votau scoaterea din sediul PNŢCD a Protoeriei Mangalia.

Din păcate, spre nefericirea lor, în momentul în care au pătruns în sediul cu pricina, preoţii nu aveau niciun fel de document legal „la mână" - o hotărâre de consiliu - prin care să se stipuleze clar că au dreptul să intre în „parohia" ţărăniştilor. Cu toate acestea, afirma Iulian Rotaru într-un comunicat de presă, „când am primit acest sediu era într-o stare deplorabilă: igrasie şi mucegai, pereţi scorojiţi, totul stricat, deci a trebuit să refacem camerele de la zero. Am găsit o masă de biliard, sticle de tot felul, aparate electrocasnice defecte, mizerie de nedescris".

Însă, unde-i lege, nu-i tocmeală: ţărăniştii din localitate sunt decişi, mai mult decât oricând, să îşi revendice până la capăt sediul, pe care acum îl „împart", creştineşte, cu clericii mangalioţi. Se pare că ieşirea din această situaţie va sta tot în mâinile consilierilor, care se angajaseră, în momentul în care au decis să le redea sediul ţărăniştilor, să nu lase feţele bisericeşti de izbelişte. Aşa se face că, aleşii din Mangalia au ascultat ruga preoţilor şi ar putea să le acorde un nou sediu: este vorba despre fosta incintă a Trezoreriei din localitate, aflată în aceeaşi clădire cu Agenţia pentru Forţele de Muncă. „Noi am primit propunerea Protoeriei, urmează ca primarul şi directorul ADPP Mangalia să ne prezinte un raport al stării acestui imobil, în baza căruia să luăm o hotărâre", este de părere consilierul PRM Constantin Filimon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii