Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:07 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a găsit directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii la magazinele de etnobotanice

ro

22 Jan, 2011 00:00 1365 Marime text
chiru.jpgIeri, o echipă de inspectori din cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, condusă de directorul Christian Gigi Chiru, a efectuat un nou control la magazinele care comercializează substanţe etnobotanice. Au fost identificate mai multe nereguli legate de spaţiile în care funcţionează aceste magazine şi de modul în care au fost realizate construcţiile.chiru_etnobotanice.jpg

În cadrul acţiunii de control au fost verificate patru societăţi, situate în zona bulevardului Mamaia: SC Onasis Maria SRL, SC Puff Stuff Shop SRL, SC Dovesei SRL şi SC Nikaind Performance SRL. Potrivit celor susţinute de directorul IJC, magazinele controlate funcţionează în spaţii care au modificări de natură structurală pentru care proprietarii nu au prezentat autorizaţii de construire. Unii proprietari însă nu au fost găsiţi la sediile firmelor care comercializau aceste produse. chiru_etnobotanice_2.jpgAstfel, au fost întocmite procese verbale, iar proprietarii spaţiilor au fost invitaţi luni, 24 ianuarie 2011, la sediul IJC pentru a prezenta documentele solicitate. ,,Şi de această dată, am verificat dacă proprietarii clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea aşa numitele magazine de vise, deţin autorizaţii de construire pentru modificările de natură structurală pe care le-au adus acestor spaţii. În timpul controlului, am constatat că nu pot face dovada existenţei acestor documente, motiv pentru care i-am somat şi i-am invitat pe toţi în cursul zilei de luni la sediul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa", a precizat Christian Gigi Chiru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii