Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:04 21 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

(VIDEO) Anticorupția în Portul Constanța! Institutul Național de Expertize Criminalistice, sesizat de Tribunalul Constanța într-un dosar al DNA

ro

10 Jun, 2024 17:00 989 Marime text
 
 
  • Potrivit DNA, cei 4 inculpați ar fi „promis și oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 - 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a «închide ochii» și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective, fără a deține documente de proveniență a acestora“.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Tribunalul Constanța sesizează Institutul Național de Expertize Criminalistice în dosarul celor patru persoane trimise în judecată de procurorii DNA Constanța, în dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023! Potrivit DNA, „în cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi promis și oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul Portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 - 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective, fără a deține documente de proveniență a acestora“.
 
„Banii respectivi ar fi urmat să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului“, se mai arată în ancheta celor de la DNA!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, inculpații sunt „Apostol Cristian Ionuţ“, „Tocia Stelian“, „Pomjan Rolland“, și „Yovdiy Yuriy“.
 
Asta în timp ce Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională București are calitatea de parte civilă.  
 
Conform portalului instanțelor de judecată, luni, 10 iunie 2024, în faza camerei preliminare, tribunalul a admis cererea formulată de apărare în vederea emiterii unei adrese către DNA Constanţa şi DNA – Structura Centrală în vederea punerii la informaţiile referitoare la modelul şi datele sistemelor tehnice folosite în prezenta cauză.
 
Mai mult, tribunalul a admis cererea formulată de către apărare privind efectuarea unei expertize criminalistice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) Bucureşti.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 19 iunie 2024.
 
Cauza se află în atenția completului de judecată prezidat – conform datelor noastre - de Dumitru Bogdan Mihai, judecător în cadrul Tribunalului Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

„În cursul anului 2023, cei patru inculpați ar fi promis și oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 euro și 200.000 euro/container cu țigări și 3 - 5 euro/kilogram de tutun de narghilea, pentru a „închide ochii” și a permite intrarea pe teritoriul României a mărfurilor respective, fără a deține documente de proveniență a acestora.

Banii respectivi ar fi urmat să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul cu „marfă” părăsea incinta portului.


Pentru a se crea o aparență de legalitate, în documentele de transport, erau menționate mărfuri care, în trecut, au mai făcut obiectul unor importuri legale.

În contextul menționat mai sus, la data de 30 decembrie 2023, după «intrarea» în țară a unui container ce conținea 12.170.000 țigarete nefiscalizate în valoare de circa 1.500.000 euro (disimulate în acte și în container sub forma cantității de aproximativ 15 tone de limonadă), procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, în autoturismul ocupat de doi dintre inculpați fiind găsiți 110.000 USD, ce ar fi reprezentat o primă tranșă din suma ce ar fi fost promisă inițial (175.000 euro) unui angajat al portului (martor în cauză).

Precizăm că, valoarea taxelor și accizelor aferente acelei cantități de țigarete, introduse ilegal în România, este în cuantum de 7.577.618 lei, sumă cu care Autoritatea Vamală Română s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză, în vederea confiscării speciale și a garantării recuperării cheltuielilor judiciare avansate de stat, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui autoturism și asupra a mai multor sume de bani găsite la doi dintre inculpați.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Gărzii de Coastă, Direcției de Operațiuni Speciale și de sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“.

 
Dosarul a fost instrumentat de Vasile Abagiu, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura teritorială Constanţa.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Sute de contracte publice la Constanța!
Ce afaceri are Hideg Cătălin, cel care i-ar fi denunțat la DNA pe generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, foști șefi în SRI (DOCUMENTE)


 
DNA Constanța se mută în sediu nou! Luni, la ora 12.00, vor fi deschise ofertele contractelor de închiriere
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii