Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avizul de mediu va fi rediscutat in sedinta Consiliului Local

ro

27 Jan, 2005 00:00 530 Marime text

Mazare face un pas inapoi

Sambata, consilierii locali vor decide daca avizul ecologic va fi sau nu pastrat in forma actuala si daca la momentul emiterii acestuia vor fi percepute taxe

Urmare a actiunii Prefecturii de atacare in instanta a Hotararii nr. 480/2004, adoptata de Consiliul Local Municipal Constanta, referitoare la stabilirea impozitelor si taxelor locale pe anul 2005, respectiv anexa nr. 7 care priveste aprobarea taxei pentru eliberarea avizului ecologic, primarul Radu Mazare a declarat ieri ca va rediscuta aceasta taxa in prima sedinta de CLM de sambata, 29 ianuarie a.c. El a mai spus ca va propune consilierilor locali sa reanalizeze oportunitatea aprobarii unei astfel de taxe in conformitate cu noua lege a mediului care cere primarilor sa reglementeze situatia societatilor care, prin activitatea desfasurata, pot polua mediul inconjurator.Potrivit Prefecturii, prin adoptarea acestei hotarari au fost incalcate prevederile art. 282, alin. 2 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, prin care se precizeaza ca domeniile in care consiliile locale pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale se realizeaza numai in conformitate cu OUG 45/2003 privind Finantele Publice locale. In aceste conditii, aceasta taxa, desi are regim special, nu indeplineste conditia cu privire la incasarea ei si nu se incadreaza in lista impozitelor si taxelor prevazute in OUG 45/2003. Mai mult, in anexa 4, privind procedura de autorizare a activitatilor cu impact asupra mediului inconjurator din HG 573/2004, activitatile cu impact nesemnificativ asupra mediului sunt exceptate de la obtinerea taxei de mediu.Edilul-sef si-a reiterat punctul de vedere privind legalitatea taxei ecologice in conformitate cu noua lege in domeniul protectiei mediului si a subliniat ca normativele invocate de prefect in notificare au fost abrogate prin adoptarea noii legislatii de mediu.Sambata, consilierii locali vor decide daca avizul ecologic va fi sau nu pastrat in forma actuala si daca la momentul emiterii acestuia vor fi percepute taxe.La randul sau, prefectul judetului, Danut Culetu, a apreciat ca toata documentatia care a stat la baza notificarii este conforma cu legislatia romaneasca.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii