Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele callatiene - „De 20 de ani invatam impreuna!"

ro

13 May, 2010 03:20 1755 Marime text

liceul_callatis.jpg„De 20 de ani învăţăm împreună!", acesta este sloganul sub care, la Liceul Teoretic „Callatis", se vor derula, în perioada 13-16 mai, „Zilele Callatiene", manifestare ajunsă la cea de a doua ediţie. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc astăzi, de la orele 13.00, după care, pe parcursul zilei, se vor mai derula Concursul de matematică „I. Henny", „Ziua Prichindeilor" (pentru micuţii de clasele I-IV), dar şi concursuri sportive.

Vineri, 14 mai, vor avea loc „Ziua porţilor deschise", „Tradiţii dobrogene" - spectacol, „Călătorii pe mapamond" - concurs, „Europe Day" - concurs de postere, „Concursuri sportive" - volei, tenis, dezbaterea cărţii „Portocala Mecanică" şi vizionarea ecranizării, Concurs de cultură generală „Alter ego", „High school musical" - spectacol în limba engleză.

Sâmbătă se vor derula manifestări cultural artistice: lansarea albumului „Viaţa, pictura, femeile şi marea maestrului Karl Robert Perko" de Ionel Dumitrescu, vernisajul expoziţiei „Perko şi elevii săi", Lansare de reviste şcolare şi lucrări de specialitate şi de metodică ale cadrelor didactice de la Liceul „Callatis" Mangalia, lansări de carte: „Filosofia, dragoste de frumos" de Irinel Dincă şi „Despre Eminescu si ce am învăţat descoperindu-l" de Miruna Lepuş, dar şi concursuri de fizică şi magie. În final, în ultima zi a evenimentelor callatiene, va avea loc meciul de fotbal între echipa liceului gazdă şi cea a Colegiului Economic Mangalia, precum şi festivitatea de premiere a elevilor, încheiată cu un carnaval. Coordonatorii proiectului sunt prof. Doina Manoleasa şi directorul unităţii de învăţământ, Livia Costache.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii