Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:14 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Bileca „Chiar si in politica trebuie sa existe un minim de principii"

ro

19 Mar, 2009 01:42 4742 Marime text

DECUPAJ_Nicolae_Bileca_01.jpgCotidianul ZIUA de Constanţa vă aduce în prim-plan consilierii locali din legislatura 2008 - 2012. Nou intraţi în peisajul politic ori cu state vechi în Consiliul Local, biografia, trecutul, dar mai ales prezentul actualilor aleşi, vor fi scoase la iveală fără menajamente.

Doctorul Nicolae Bileca, consilier local PSD aflat la al doilea mandat, a avut, precum mulţi dintre colegii săi, un parcurs destul de anevoios, schimbând destul de des direcţia. Social-democratul, care a trecut pe la Alianţa Naţională Creştin Democrată, la PD şi, ulterior, la PSD, a susţinut că întotdeauna a avut demnităţi politice importante: „Niciodată nu m-am bătut pentru a le dobândi şi am avut puterea să renunţ la ele".

Cât de apropiat sunteţi de doctrina social-democrată şi care a fost conjunctura în care aţi ajuns în PSD?

Lucrurile nu diferă prea mult în ceea ce priveşte formaţiunea politică. La momentul în care am intrat în viaţa politică, m-am înscris în Alianţa Naţională Creştin Democrată. Prima dată am crezut, cu inocenţă, că lucrurile se vor schimba în bine. Când PNŢCD era la guvernare, am fost obligat să candidez la primărie. Ulterior, senatorul Viorel Pană, care era la PD, a insistat să vin şi eu în rândurile democraţilor, iar în cele din urmă am ajuns vicepreşedinte în PD. Tot eu l-am adus pe Mircea Banias în PD. Atunci când Traian Băsescu l-a adus pe Stelian Duţu în PD, am plecat. Am avut demnităţi politice fără să mă bat pentru ele şi-am avut puterea să renunţ.
La PSD am ajuns când conducerea a fost preluată de Nicuşor Constantinescu şi de Radu Mazăre. Îi cunosc de 15 ani şi sunt şi pacienţi de-ai mei.
Eu am fost mereu în opoziţie. Dacă oferta a fost de aşa natură, a fost o chestiune involuntară.

Bileca_Nicolae.jpgCare sunt criteriile după care votează consilierii PSD? Primarul are un cuvânt de spus în acest sens?
Eu nu sunt un protagonist în PSD. A trebuit să stau, să aştept, să nu forţez. Iar în privinţa votului pe care îl dăm sau nu proiectelor, acesta nu depinde de dorinţa primarului. Votul e o consecinţă a lucrului în echipă, ce se întâmplă e doar urmarea faptului că se lucrează în consiliu. Chiar dacă avem aparteneţe politice diferite, cu toţii ar trebui să deţinem un minim de principii, chiar şi când este vorba de peisajul politic.

De curând aţi fost în cărţi pentru funcţia de prefect. V-ar fi surâs un asemenea post?

... M-ar fi onorat un astfel de mandat şi l-aş fi primit negreşit. Dar a fost doar un zvon, atât.

Care este relaţia pe care o aveţi cu colegii consilieri
?


De când sunt eu în consiliu, nu am avut conflicte cu niciun coleg. Anumiţi colegi de-ai mei uită că nu mai suntem în campanie şi acţionează în consecinţă.  Acum lucrurile ar trebui să intre pe alt făgaş.

Cum se îmbină profesia cu viaţa politică? Dacă aţi întoarce timpul, aţi mai alege acelaşi drum?
Este greu de răspuns la această întrebare. Acum nu mai pot fi acelaşi om ca acum şase-şapte ani. Atunci aveam o anumită naivitate politică. Nu ştiu ce aş face în cazul acesta. Din politică nu am avut niciodată beneficii, poate doar parte de notorietate, atât. Eu sunt un medic stomatolog, îmi fac treaba cum se cuvine.

{mos_ri:Nicolae Bileca}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii